Social

Un gugeştean a fost găsit mort, îngheţat, pe uliţă

Raluca Manolache
4 ian 2015 1904 vizualizări
Bărbatul a fost descoperit fără suflare de consăteni care au sunat la 112 u autorităţile au săltat persoanele fără adăpost din stradă şi le-au dus la UPU sau la Crucea Roşie u pompierii au avut un final de an în flăcări, care a continuat şi în primele zile din 2015 u sute de vrânceni şi-au petrecut sărbătorile în ambulanţe sau pe patul spitalului din cauza mâncării şi a băuturii în exces, dar şi a traumatismelor ori bolilor de inimă

Începutul de an aduce şi primul deces cauzat de temperaturile foarte scăzute. Gerul de afară a ucis un bărbat de 61 ani din comuna Gugeşti. Medicii de la Ambulanţă au mers, sâmbătă, în Gugeşti, după ce o persoană a anunţat prin numărul 112 că un bărbat este inconştient în drum. Victor Dumitraşcu era îngheţat de frig iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Conform raportărilor făcute de autorităţi la Bucureşti, acesta a fost şi primul deces prin hipotermie. În această perioadă, în care gerul s-a instalat şi riscul de deces prin îngheţ în rândul persoanelor fără adăpost a crescut, poliţiştii, paramedicii de la SMURD, pompierii şi cadrele de la Ambulanţă au avut sarcina de a-i ridica din stradă pe cei fără adăpost. Doi bărbaţi au fost fost luaţi din stradă, la început de an, şi duşi la Unitatea de Primire Urgenţă şi la Crucea Roşie.

Flăcări la cumpăna dintre ani

Şi nu au fost singurele acţiuni realizate de pompieri. Pe 30 decembrie 2014, pompierii din Soveja au mers în satul Dragosloveni pentru a stinge un incendiu pornit de la un coş de fum şi care a distrus camera centralei termice dintr-o locuinţă. Un incendiu similar s-a înregistrat şi în ultima zi din 2014, la Goleşti, unde au ars acoperişul unei locuinţe cu două camere şi o bucătărie de vară. Din cauza distanţei mici faţă de locuinţa învecinată, incendiul s-a extins şi la mansarda vecinilor, unde au fost afectate trei încăperi. Şi în primele zile din 2015, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă s-au primit solicitări pentru stingerea unor incendii la Adjud, în cartierul Burcioaia, la Vidra, în comuna Vizantea Livezi, sat Piscu Radului, dar şi la Câmpineanca  şi în comuna Homocea. Focurile au pornit de la  burlanele de fum sau de la sobele supraîncălzite. (Raluca MANOLACHE)

Traumatismele, inima şi băutura i-au făcut să cheme salvarea

Cadrele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani au acordat ajutor medical la peste 500 de persoane. Au fost pacienţi care au mâncat şi băut mai mult decât ar fi trebuit, dar şi persoane care au acuzat probleme de sănătate. O tânără de 28 ani din Mărăşeşti a ajuns la spital după ce a încercat să se sinucidă cu 15 pastile şi alcool. Medicii au salvat-o şi apoi au trimis-o la psihiatrie pentru un control. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2014 - 4 ianuarie 2015, paramedicii de la ISU au intervenit pentru soluţionarea a 56 situaţii medicale de urgenţă. Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele SMURD se regăsesc diferite traumatisme, afecţiuni cardiace, intoxicaţii etanolice sau probleme abdominale. (R. M.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.