Social

Afacerile cu tomograful din curtea spitalului, în atenţia comisiei antifraudă din cadrul CNAS

Raluca Manolache
16 dec 2014 3147 vizualizări
Controlul a vizat atat Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, cat şi Spitalul Focşani, clinica Interclinic, dar şi clinica Euromedic u mai mulţi pacienţi au reclamat faptul că oficialii Interlinic le-au solicitat bani pentru efectuarea unei tomografii deşi aveau bilet de trimitere şi ar fi trebuit să beneficieze de gratuitate 100% u şi dr. Elena Daniela Dragnea, încadrată la CAS Vrancea, a fost luată la întrebări după ce la Bucureşti a fost trimisă o sesizare pentru că aceasta ar fi în incompatibilitate cu funcţia pe care o deţine u 4.800 de bolnavi au beneficiat în acest an de tomografii decontate de CAS Vrancea, iar alţii 1.240 au solicitat şi au beneficiat de RMN

Afacerile cu tomograful din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani au ajuns şi în atenţia reprezentanţilor Direcţiei Generale de Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). La scurt timp după ce Spitalul Judeţean de Urgenţă, unitate care îşi trimite de ani de zile bolnavii la clinica privată din curte pentru efectuarea de tomografii, a apărut într-o anchetă Pro TV, în Vrancea au sosit şi oficialii de la Bucureşti pentru a verifica în ce condiţii beneficiază asiguraţii de investigaţii RMN şi CT. Astfel, după ce la „România, te iubesc!” au fost dezbătute problemele grave din spitale, pe lista neagră figurând şi Focşaniul după incidentul produs în toamna anului 2010, când poliţista Adina Vizitiu Bordea s-a stins din viaţă la numai 25 de ani şi la zece zile după ce a adus pe lume un copilaş, dar şi în urma unor reclamaţii făcute de o parte dintre pacienţii care au solicitat şi beneficiat de servicii medicale la Interclinic, clinica de imagistică din curtea Spitalului Mare, membrii comisiei de control au vrut să verifice cate dintre neregulile semnalate sunt reale. Controlul a vizat atat Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, cat şi Spitalul Focşani, clinica Interclinic, dar şi clinica Euromedic, unitate care se află în contract cu „banca sanitară” şi oferă investigaţii de tip RMN şi CT asiguraţilor. „S-a verificat activitatea CAS Vrancea privind contractarea serviciilor medicale pentru specialităţile paraclinice, dar s-au verificat şi sesizările făcute de pacienţi cu privire la plata unor servicii medicale, precum şi unele aspecte reclamate de către furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu CAS Vrancea. Respectarea clauzelor contractuale de către Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS Vrancea.  Echipa de control a făcut verificări după ce mai mulţi pacienţi au reclamat faptul că oficialii Interlinic le-au solicitat bani pentru efectuarea unei tomografii deşi aveau bilet de trimitere şi ar fi trebuit să beneficieze de gratuitate 100%. Pacienţii s-au plans că nu au primit nici chitanţă.


Medic de la CAS acuzat de incompatibilitate pentru că lucrează şi la privat

Nu a fost singurul aspect verificat de oficialii de la Bucureşti. Şi dr. Elena Daniela Dragnea, încadrată la serviciul medical din cadrul CAS Vrancea, a fost luată la întrebări după ce la Bucureşti a fost trimisă o sesizare pentru că aceasta ar fi în incompatibilitate cu funcţia pe care o deţine, pentru că oferă servicii medicale la clinica Euromedic. Medicul Elena Daniela Dragnea spune că a fost deja la Agenţia Naţională de Integritate pentru discuţii. „Am fost la ANI şi am invocat articolul 466 din legea 95/2006 privind reforma în sănătate, care menţionează că medicii care lucrează la casele de asigurări de sănătate pot lucra în privat, acest articol constituind o excepţie”, spune medicul. Aceasta mai spune că a obţinut şi un aviz de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în momentul în care s-a angajat la această firmă. Medicul ţine să menţioneze că serviciile furnizate nu se fac în contract cu CAS Vrancea, nu sunt decontate. 

4.800 de tomografii făcute în Vrancea

4.800 de bolnavi au beneficiat în acest an de tomografii decontate de CAS Vrancea, iar alţii 1.240 au solicitat şi au beneficiat de RMN. Serviciile au fost oferite de către cele trei firme care se află în contract cu „banca sanitară”, Euromedic, Interlinic şi Mediconst. De menţionat este faptul că de la 1 iulie aceste investigaţii sunt suportate 100% de către CAS, situaţie în care bolnavii nu ar mai trebui să achite coplată. „De la 1 iulie, odată cu intrarea în vigoare a contractului cadru şi a normelor pe anul 2014/2015 coplata la furnizorii de servicii medicale nu se mai efectuează”, a precizat Mihai Copaci. În contul acestor investigaţii, CAS a decontat pană în această lună suma de 1,1 milioane lei, iar pentru luna decembrie bugetul este de 211 mii lei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.