Bolnavi păcăliţi: farmaciile le-au vandut medicamente mai scumpe!
Au mers la farmacie şi în loc de un medicament compensat 100% au primit un alt medicament mai scump ce conţinea aceeaşi substanţă activă. 25 de farmacii din Vrancea au fost prinse în offside de către comisia mixtă formată din membrii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) pentru că le ofereau bolnavilor medicamente mai scumpe în locul celor compensate care erau trecute pe reţetă. Acest aspect a fost constatat în urma controlului impus de Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care au solicitat să se verifice în ce măsură farmaciile respectă legislaţia şi protocoalele în vigoare privind eliberarea de medicamente subvenţionate. Astfel, din cele 37 de farmacii verificate 25 au fost avertizate pentru că nu aveau pe stoc medicamentele prescrise şi compensate 100% şi solicitau o diferenţă, care o suporta pacientul, pentru eliberarea unor medicamente care conţineau aceeaşi substanţă activă. De asemenea, pacienţii nu erau informaţi că pot comanda medicamentele. „Au fost situaţii în care nu se asigurau medicamente la preţurile cele mai mici din DCI-uri şi nici nu se făcea aprovizionarea, în 24 de ore pentru acute şi 48 de ore pentru bolile cronice. În cazul în care medicamentele au un preţ mai mare decat cel de referinţă, farmaciştii ar fi trebuit să obţină acordul în scris al asiguratului. Farmaciile au eliberat medicamente mai scumpe fără a solicita acordul. Farmaciile avertizate nu aveau programul de funcţionare afişat la loc vizibil şi nici condică de reclamaţii şi sugestii”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS Vrancea. În urma controlului, oficialii au decis să suspende şi contractul unei farmacii din Dumbrăveni pentru că unitatea nu era dotată cu cititor de bare, necesar pentru reţetele electronice.
Farmaciile riscă să nu mai primească bani
Farmaciile au fost atenţionate că riscă să nu mai primească bani de stat pentru medicamentele subvenţionate dacă nu respectă contractul încheiat “banca sanitară”. “Vă aducem la cunoştinţă obligativitatea respectării clauzelor asumate prin contractele încheiate cu CAS Vrancea, în caz contrar se vor dispune măsurile prevăzute de reglementările legale în vigoare, cu finalitate chiar de reziliere a contractului de furnizare de medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu. Art. 141 lit. a) şi ş) din Anexa 2 la H.G. nr 400/ 2014 «În relaţiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de medicamente evaluaţi au următoarele obligaţii: a) să se aprovizioneze continuu cu medicamentele corespunzătoare DCI – urilor prevăzute în listă, cu prioritate cu medicamentele al căror preţ pe unitatea terapeutică este mai mic sau egal cu preţul de referinţă - pentru medicamentele din sublistele A, B şi C - secţiunile C1 şi C3; s) să elibereze medicamentele din sublistele A, B şi C - secţiunile C1 şi C3, ale căror preţuri pe unitatea terapeutică sunt mai mici sau egale cu preţul de referinţă, cu excepţia cazurilor în care medicul prescrie medicamentele pe denumire comercială sau la cererea asiguratului. În cazul în care medicamentele eliberate au preţ pe unitatea terapeutică mai mare decât preţul de referinţă, farmacia trebuie să obţina acordul informat şi în scris al asiguratului/primitorului pe prescripţie - componenta eliberare”, este mesajul CAS Vrancea. (Raluca MANOLACHE)