Social

Doctorul Colea îl înlocuieşte pe doctorul Adochiţei la comanda Spitalului Militar

Raluca Manolache
4 nov 2014 2493 vizualizări
Concursul pentru acest post urma să se organizeze în luna octombrie, dar acesta se amână pentru că se modifică componenţa Consiliului de Administraţie

Postul de comandant director general al Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Popescu” Focşani va fi, din nou, scos la concurs. Deşi oficialii unităţii au făcut demersurile necesare pentru organizarea concursului, în condiţiile în care pe 27 octombrie expira mandatul de trei ani al fostului comandant, colonel dr. Constantin Adochiţei, acesta se amână din cauza unor modificări legislative aduse de către MApN la ordinul privind conducerea unităţilor sanitare din reţeaua sanitară proprie. Au fost aduse modificări cu privire la componenţa Consiliului de Administraţie (CA), situaţie în care toate demersurile pentru scoaterea postului la concurs vor fi realuate, perioadă în care vor fi nominalizaţi şi noii membri ai CA. “Este vorba despre un vid legislativ. Din cauza modificărilor legislative intervenite cu privire la funcţionarea Consiliului de Administraţie, act publicat în Monitorul Oficial, procedurile de organizare a concursului sunt reluate”, spune locotenent colonel Sorin Ivan, purtătorul de cuvânt al spitalului şi şef Serviciu Resurse Umane. Până la organizarea concursului, colonelul dr. Horaţiu Colea, şeful secţiei chirurgie generală, a fost împuternicit de luni la comanda Spitalului Militar. În următoarele zile, la nivelul unităţii urmează să se desfăşoare activitatea de predare- preluare a comenzii între actualul comandant, dr. Horaţiu Colea, şi fostul comandant, colonel dr. Constantin Adochiţei. Dr. Constantin Adochiţei, singurul candidat la concursul ce ar fi trebuit să se organizeze în octombrie, a fost împuternicit pe funcţia de locţiitor al comandantului, respectiv director medical. Istoria se repetă în condiţiile în care dr. Constantin Adochiţei, medic primar chirurgie generală şi medic specialist obstetrică ginecologie, a preluat funcţia în 2011 după ce postul a fost ocupat în interimat de dr. Horaţiu Colea.


Cine face parte din CA-ul unităţii

Conform noilor reglementări Consiliul de Administraţie va fi format din: un reprezentant desemnat de Direcţia medicală a MApN, un reprezentant desemnat de Direcţia domenii şi infrastructuri, un reprezentant desemnat de Direcţia financiar-contabilă, un reprezentant desemnat de Statul Major General dintr-o unitate militară dislocată în garnizoana în care este dispusă unitatea sanitară cu paturi, un reprezentant al universităţii sau al facultăţii de medicină, pentru spitalele clinice, un reprezentant al structurii teritoriale a Colegiului Medicilor din România, cu statut de invitat, şi un reprezentant al structurii teritoriale a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, cu statut de invitat. Membrii consiliului de administraţie se numesc prin ordin al ministrului apărării naţionale. (R. MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.