Spitalele, farmaciile şi medicii trebuie să-şi cumpere cititoare de carduri
Spitalele, farmaciile, dar mai ales medicii de familie şi cei specialişti trebuie să-şi cumpere cititoare de carduri. Atenţionarea vine din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea în condiţiile în care contribuabilii la sistemul de sănătate au început să primească prin Poştă documentul informatic pe baza căruia pot primi îngrijiri medicale. Cardul conţine numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal şi codul de asigurat şi poate fi activat la orice furnizor de servicii medicale respectiv farmacie, medic de familie, ori spital. Se doreşte şi iniţierea unui ordin prin care furnizorii să fie obligaţi să cumpere aceste cititoare, al căror preţ variază între 5 şi 80 de euro. Informaţiile de pe cardul naţional de sănatate pot fi accesate de către: CNAS, în calitate de administrator al sistemului informatic, medicul de familie la care este înscris asiguratul, medicul specialist, furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale. Asiguraţii pot solicita medicului de familie să inscripţioneze pe cipul cardului datele de contact a două persoane care pot da informaţii despre starea acestora de sănătate, medicaţia pe care o iau şi alte informaţii importante pentru medic. “Pentru ca acest sistem să funcţioneze fără sincope în momentul în care va deveni obligatoriu prin lege, este necesară o perioadă de testare, în care să fie identificate şi rezolvate eventualele probleme care pot apărea la utilizarea cardului de sănătate la nivel naţional. De asemenea, perioada de testare va fi în acelaşi timp şi o perioadă de acomodare a asiguraţilor şi a furnizorilor de servicii medicale cu această soluţie informatică”, spun oficialii de la Bucureşti.
Carduri doar pentru persoanele majore
Cert este că şi în Vrancea distribuţia cardurilor de sănătate este în plină desfăşurare. Mihai Copaci, preşedintele director general al CAS Vrancea, spune că toate cele 192.000 de carduri au fost ridicate şi sunt distribuite în această perioadă asiguraţilor. Doar asiguraţii cu vârsta peste 18 ani vor primi carduri de sănătate. Aceasta în condiţiile în care copiii sunt asiguraţi prin lege, aşadar vor beneficia ca şi până acum de servicii le medicale, fără să fie necesară prezentarea cardului personal sau al unuia dintre părinţi. În această categorie intră şi copiii instituţionalizaţi. De asemenea, serviciile medicale de urgenţă fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât şi persoanelor neasigurate. La accesarea acestui tip de servicii nu este necesar ca pacientul să facă
dovada calităţii de asigurat. (Raluca MANOLACHE)