Social

Cultură şi civilizaţie

Ziarul de Vrancea
7 oct 2014 747 vizualizări
Trei inventatori români şi descoperirile lor de miliarde

Un medic bucureştean şcolit la Paris este autorul primului memoriu exhaustiv despre insulină, dar descoperirea sa a fost recunoscută la patru decenii după moartea sa u o altă descoperire brevetată de un focşănean i-a ajutat pe americani să facă miliarde de dolari din petrol u ori nu ştim să ne vindem marfa, ori ne-o fură alţii de fraieri ce suntem

    Pe la sfârşitul lui septembrie al anului în curs, cel mai titrat comentator economic al postului de televiziune american CNN a acordat un interviu Antenei 3. Întrebat, printre altele, cum îi vede pe români aici, la ei acasă, distinsul oaspete a scos din buzunar un stilou, i l-a arătat reporterului şi i-a spus:„Acest stilou nu este românesc, dar a fost inventat de un român, Petrache Poenaru“.
    O clipă m-am simţit mândru, dar apoi m-am ruşinat, gândindu-mă la ce a putut să facă pentru neamul său un profesor de la Colegiul „Sf. Sava“ din Bucureşti în secolul XIX, faţă de nimicnicia atâtor corupţi care au ameţit învăţământul românesc până l-au adus în starea deplorabilă de astăzi.
    Născut la 10 ianuarie 1799 (decedat în 1875), Petrache Poenaru a avut merite deosebite în organizarea învăţământului românesc înaintea lui Spiru Haret, a publicat manuale de algebră şi geometrie, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română, a strâns date despre Tezaurul de la Pietroasa, iar în 1927 a brevetat la Paris „tocul rezervor cu piston“, care a precedat stiloul de azi. Câţi oare dintre noi s-au gândit că în ianuarie anul curent s-au împlinit 215 ani de la naşterea unui iluminist român rămas în conştiinţa umanităţii? A făcut-o un american...

Medicul care a descoperit primul antidotul diabetului

    Cu 145 de ani în urmă, la 30 octombrie 1869, se năştea la Bucureşti Nicolae Paulescu, unul dintre românii pe care Premiul Nobel i-a ocolit, deşi îl meritau din plin. După absolvirea Facultăţii de Medicină din Paris în 1891, rămâne în Franţa până în 1899 pentru a-şi desăvârşi cunoştinţele profesionale. În 1899 obţine un doctorat în „ştiinţele naturii“, iar în 1901, alt doctorat în „chimie biologică“. Între 1903 şi 1912 publică mai multe tratate de medicină, unele în colaborare cu mentorul său francez Étienne Lancereaux. În perioada 1919-1921 îi apar cele trei volume ale „Tratatului de fiziologie“. În 1921 trimite patru comunicări către Societatea de Biologie din Paris cu privire la descoperirea pancreinei. În august acelaşi an, o revistă de specialitate din Liège îi publică primul memoriu exhaustiv despre descoperirea tratamentului antidiabetic. În februarie 1922, doi tineri obscuri cercetători canadieni de la Universitatea din Toronto îşi fac publice rezultatele lor în aceeaşi chestiune, în 1923 primind Premiul Nobel pentru Medicină. Protestele lui Nicolae Paulescu către forurile ştiinţifie internaţionale se dovedesc zadarnice. Se stinge din viaţă la 19 iulie 1931.
    În necrologul său, marele savant Nicolae Iorga scria: „Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt, înfăţişează în chipul cel mai expresiv pe învăţatul român aşa cum îl fac cele mai bune tradiţii ale ţării noastre“.
    În anul 1969, în urma campaniei internaţionale de restabilire a adevărului, Comitetul Nobel recunoaşte meritele şi prioritatea medicului român în descoperirea tratamentului antidiabetic. În 2001, declarat „Anul Paulescu“, la împlinirea a 80 de ani de la descoperirea insulinei şi a 70 de ani de la trecerea la cele veşnice, Academia Română i-a consacrat o sesiune comemorativă.

Invenţia unui inginer focşănean îmbogăţeşte petroliştii lumii

    Fiu al preotului Ştefan din Focşani şi al Mariei din Găgeşti, Ion Basgan, cel care avea să realizeze una din cele mai profitabile invenţii ale secolului XX, s-a născut în „oraşul de pe Milcov“ la 24 iunie 1902. După absolvirea Şcolii Generale Nr. 2 din Focşani şi a Liceului Internat din Iaşi, urmează, ca bursier al Societăţii Petrolifere „Steaua României“, Şcoala Superioară de Mine şi Metalurgie din Leoben (Austria), până în 1925. Din 1932 se stabileşte la Bucureşti şi începe să lucreze la noile principii ale forajului sonic, fundamentat de Gogu Constantinescu. În 1933 îşi susţine doctoratul în Austria şi participă, ca delegat oficial al României, la primul Congres Mondial de Petrol de la Londra.
    În mai 1934, cu 80 de ani în urmă deci, i se brevetează în România invenţia privind Forajul cu prăjini grele proporţionale şi forajul sonic, cu aplicarea efectului Basgan, iar în decembrie devine şeful Societăţii Petrolifere Române. Din 1935 începe să aplice noile metode realizând foraje până la 9.000 de metri, în timp ce media timpului era de 2.000 de metri. În decembrie 1937, Forajul Basgan prin metode sonice i se brevetează şi în Statele Unite, cumpărat de americani în 1939. După intrarea României în război de partea Germaniei, Statele Unite îi sechestează brevetul. După război, Ion Basgan ocupă diferite funcţii în societăţi de petrol, încercând în permanenţă să-şi recapete drepturile de autor asupra invenţiei sale de foraj sonic, pe care nu le obţine niciodată. Se stinge din viaţă în 1980, în timp ce societăţile petroliere occidentale încasau profituri de miliarde de dolari. În semn de preţuire, Şcoala Nr. 2 din Focşani, unde el a învăţat, îi poartă astăzi numele.
    Dincolo de orice avantaj economic (care nu este de neglijat pentru o ţară săracă precum a noastră), această pătrundere la foarte mari adâncimi avea să întregească, în mod cert, printr-o informaţie adecvată, descifrările pe care le sugerează azi cercetările geomagnetice, studiul emisiilor de origine radioactivă, seismologia modernă şi chiar vulcanologia. Acest neîntrerupt progres al cunoaşterii umane prin fascinanta pătrundere spre adâncul Pământului brevetată de focşăneanul nostru trezeşte în noi un sentiment de mândrie, desigur, dar tot Compania Exxon Mobil are o cifră de afaceri de peste 210 miliarde dolari, în timp ce PIB-ul României depăşeşte cu puţin 140 de miliarde. Bine măcar că funcţionarii Ambasadei Americane de la Bucureşti ne-au curăţat litoralul de gunoaie, adunând într-o zi câteva tone. La salariile pe care le au, la care contribuie indirect şi invenţia lui Ion Basgan, se merită! Noi rămânem să ne ostoim cugetul doar cu acest remeber...


                        Prof. Valeriu Anghel


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.