Social

Farmacie pentru copii în curtea Spitalului Mare

Raluca Manolache
29 sep 2014 1495 vizualizări
Spitalul Focşani caştigă bani şi din chirii, dar 50% din suma încasată pentru închirierea de spaţii este virată la Consiliul Judeţean Vrancea

Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani s-a înconjurat de chioşcuri. Unitatea din Focşani a închiriat în ultimii ani mai multe spaţii pentru a atrage bani la buget, taxa de închiriere fiind de 6 euro/mp. În aceste zile, aproape de intrarea în curtea unităţii, se lucrează la ridicarea unui nou amplasament. Spaţiul a fost închiriat către o farmacie care va avea numai produse pentru copii, după cum ne-au informat oficialii unităţii spitaliceşti. În spaţiile unităţii se pot găsi, printre altele, două patiserii şi alte două magazine "cu de toate", deschise aproape de intrarea principală, dar şi o unitate de pompe funebre sau un magazin de tip plafar. Rămane de văzut pentru cat timp firma de pompe funebre îşi va mai păstra sediul aproape de morga spitalului pentru că în următoarele luni va intra în vigoare noua lege a cimitirelor. Conform noii legislaţii, este interzisă şi publicitatea în spitale, dar şi recomandarea cadrelor medicale către o anumită firmă de profil. De asemenea, în instituţiile de sănătate publică, se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare, cu excepţia spaţiilor necesare derulării formalităţilor, în cazul decesului produs în instituţia respectivă. În vară contractul cu această firmă s-a prelungit, dar rămane de văzut pentru cat timp firma îşi va menţine sediul în apropierea spitalului. Pentru că spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea cadrele medicale se află în administrarea Consiliului Judeţean, o parte din banii stranşi de spital au trebuit să ajungă în conturile CJ. În 2011, Spitalul din Focşani a fost somat de CJ să predea jumătate din banii încasaţi pe chirii. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.