Medic vrancean care şi-a vindecat inamicii în Irak: “şi ei au dreptul la viaţă. Indiferent ce au făcut”
“Nu pot fi un medic militar complet fără să particip la o misiune internaţională”. Această afirmaţie îi aparţine maiorului medic Olivian Ilie, medicul şef al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" şi coordonatorul Centrului Medical Operaţional al Brigăzii 282, care la doar patru ani de la finalizarea Universităţii de Medicină şi Farmacie, secţia medico-militară, Tg. Mureş (1996 -2002) a participat la prima s-a misiune externă. În noiembrie 2006 a plecat în misiune în Teatrul de Operaţii din Irak, unde a avut de îndeplinit o misiune nu tocmai uşoară, asigurarea asistenţei medicale primare şi de urgenţă pentru aproximativ 2.000 de deţinuţi irakieni, suspecţi insurgenţi. “Trebuie să-ţi spui că şi ei sunt oameni şi că au dreptul la viaţă. Indiferent de ce au făcut. Atât”, spune medicul militar despre experienţa trăită în Irak. A urmat apoi, în perioada aprilie- noiembrie 2010, o nouă misiune în Teatrul de Operaţii din Afganistan, unde a desfăşurat o activitate de mentorat pentru o echipă medicală din armata naţională afgană. “Mai ales în misiune, în teatrele de operaţii, medicul militar trebuie să aibă grijă de camarazii lui. Se execută misiuni în medii foarte ostile atât din punct de vedere militar cât şi al climei, riscului epidemiologic, bolilor specifice zonei (malarie, rabie, febra hemoragică, etc.), stresului fizic şi psihic accentuat. Acolo nu poţi «să dai trimitere», trebuie să acţionezi prompt şi eficient, pentru ca militarul să se întoarcă repede la misiune”, spune medicul Olivian Ilie.
Într-un interviu acordat Ziarului de Vrancea, medicul militar a vorbit despre momentele prin care a trecut pe câmpul de luptă extern.
Reporter: De ce aţi ales profesia de medic militar?
Medicul Olivian Ilie duce mai departe tradiţia din familie, este la a treia generaţie de vindecători
Maior medic Olivian Ilie: Cred că educaţia şi exemplele din familie m-au determinat să aleg această profesie. Am ales profesia de medic pentru că dintotdeauna am dorit să ajut oamenii. Am ales profesia de medic militar pentru că am dorit să continui tradiţia familiei. Sunt a treia generaţie de militari din familie. Ambii bunici au fost militari. Tatăl meu a fost militar. La mama mea, asistentă medicală, acum pensionară, care şi-a dedicat o mare parte din viaţă pacientului, am văzut cum trebuie îngrijit un pacient, nu numai tratată afecţiunea lui într-un mod impersonal.
R: Există diferenţe între medicina practicată de un medic civil şi un medic militar?
Aspecte din cadrul misiunilor la care a participat medicul militar de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”
O.I.: Medicul militar în plus faţă de cel civil, pe lângă pregătirea militară, ca orice luptător, are şi atribuţii administrative, de comandă şi control, asigură asistenţa medicală primară şi de urgenţă a trupelor, coordonează şi antrenează echipa medicală din subordine. Are un important rol în supravegherea stării igienico-sanitare a spaţiilor, supravegherea preparării hranei, educaţia medicală a personalului. Este responsabil pentru organizarea asigurării medicale din toate punctele de vedere: personal medical şi tehnica de evacuare medicală, medicamente şi materiale sanitar-farmaceutice, prim-ajutor în caz de urgenţă şi evacuare medicală etc.. Medicul militar din unitatea militară trebuie să fie medic de familie, pentru că este responsabil de menţinerea sănătăţii militarilor, trebuie să aibă noţiuni de medicină de urgenţă atât la pace, cât şi la misiune sau război (pentru că sunt protocoale de acţiune diferite), trebuie să aibă noţiuni de igienă şi epidemiologie, pentru identificarea şi atenuarea riscurilor de boli infecto-contagioase specifice zonei în care se execută misiunea etc.. Nu în ultimul rând, supraveghează permanent sănătatea militarilor răniţi în teatrele de operaţii, aplică programele de recuperare medicală şi de reinserţie socială şi profesională. Medicul militar mai are un jurământ în plus faţă de Jurământul lui Hipocrate, Jurământul militar.
R: Care este diferenţa între a practica medicina în ţară şi teatrele de operaţii?
“Am ales să plec în misiune pentru că am considerat că nu pot fi un medic militar complet fără să particip la o misiune internaţională”, spune medicul vrancean
O.I.: Mai ales în misiune, în teatrele de operaţii, medicul militar trebuie să aibă grijă de camarazii lui. Se execută misiuni în medii foarte ostile atât din punct de vedere militar cât şi al climei, riscului epidemiologic, bolilor specifice zonei (malarie, rabie, febra hemoragică, etc.), stresului fizic şi psihic accentuat. Acolo nu poţi ”să dai trimitere”, trebuie să acţionezi prompt şi eficient, pentru ca militarul să se întoarcă repede la misiune. De ce? Pentru că fiecare militar are rolul lui într-o misiune, rol de care depinde supravieţuirea întregului pluton şi nu poate fi înlocuit. La misiune, medicul militar este ajutat de echipa medicală formată din asistenţi medicali şi sanitari, capabili să intervină în orice condiţii pentru a acorda primul-ajutor militarilor răniţi şi a-i evacua la formaţiunile medicale specializate.
R. : De ce aţi ales să plecaţi în misiune? Ce sarcini aţi avut de îndeplinit?
O.I.: Am fost în două misiuni internaţionale, în Irak şi în Afganistan, 2006 şi 2010. Am ales să plec în misiune pentru că am considerat că nu pot fi un medic militar complet fără să particip la o misiune internaţională. A trebuit să merg pentru a cunoaşte şi a experimenta toate aspectele de ordin medical şi medico-militar ce pot fi întâlnite într-o zonă de conflict. De exemplu, în Irak, prin specificul misiunii, am avut şansa să lucrez împreună cu medici militari americani, într-un spital de campanie american, folosind tehnică şi aparatură medicală de ultimă generaţie, proceduri terapeutice specifice medicinei americane standardizate, concepte de medicină de urgenţă în ”combat”, cursuri de prim-ajutor în luptă pentru militari, sanitari, şi asistenţi medicali, cunoştinţe ce le-am aplicat cu succes şi acasă.
R: În cadrul misiunilor la care aţi participat singur aţi avut şi momente dificile. Puteţi să ne spuneţi care a fost cel mai dificil moment? Cea mai plăcută amintire dintr-un teatru de operaţii?
O.I.: Din fericire nu am avut parte de evenimente dramatice. Cel mai dificil moment... nu ştiu care ar fi; de la momentul când convoiul pe care îl asiguri medical iese din baza militară şi pleacă în misiunea de patrulare şi începi să te gândeşti dacă azi va fi ”ceva” (vreun dispozitiv exploziv improvizat, sau un atac al insurgenţilor) îngropat în drumul tău, dacă se observă la timp, sau dacă maşina ta va fi vizată, sau patrulând pe autostradă se apropie de convoiul tău cu mare viteză o maşină civilă şi speri să nu fie o maşină capcană, până la momentul exploziei unui proiectil tras de insurgenţi din munţi şi căzut şi explodat la 250 m de tine, în bază fiind, unde este ”acasă” şi ”sigur”... Deci, într-o misiune internaţională înveţi să fii tot timpul alert, pentru că aşa eşti instruit. Cea mai plăcută amintire dintr-un teatru de operaţii este îmbrăţişarea soţiei şi a părinţilor la întoarcerea acasă. Lăsând gluma la o parte, amintiri plăcute în teatru sunt privirile localnicilor după ce le-ai oferit ajutoare şi asistenţă medicală, privirea unui copil afgan când îi alini durerea, bucuria echipei medicale afgane, pe care tu ai instruit-o, când îţi povesteşte cum au reuşit să salveze un camarad.
R: Aţi fost pus în situaţia de a trata inamicul?
O.I.: Sigur. Mai ales în Irak, consultam aproximativ 40 de suspecţi insurgenţi irakieni pe zi. Misiunea mea era să acord asistenţă medicală deţinuţilor irakieni din centrul de detenţie Camp Bucca. Trebuie să-ţi spui că şi ei sunt oameni şi că au dreptul la viaţă. Indiferent ce au făcut. Atât.
R: Medicii sunt la fel de expuşi ca şi militarii care sunt pe campul de luptă?
O.I.: Nu, medicii militari nu sunt în linia întâi, în faţa inamicului, pentru că ar fi prea expuşi şi nu sunt prea mulţi, dar nici prea departe nu stau, astfel încât să primească răniţii în timp util, în acest mod să nu le fie pusă viaţa în pericol din cauza întârzierii accesului la o formaţiune medicală. În teatrele de operaţii, misiunile sunt asigurate de întreaga echipă medicală, pe rând. În misiunea din Afganistan am fost singurul cadru medical din echipă, şi astfel am participat la toate misiunile din zona de responsabilitate.
R.: Cat de dificilă este acomodarea la întoarcea în ţară?
O.I.: Odată întors în ţară, în primul rând eşti fericit că ai ajuns acasă. Urmează o perioadă de acomodare, de reintegrare familială, socială şi profesională. În câteva săptămâni totul revine la normal, viaţa continuă, cu bune şi rele şi, ceea ce este important, rămâi cu satisfacţia că ai făcut ceva ce nu mulţi au curajul să facă.
R.: Aţi reveni în teatrele de operaţii?
O.I.: Da, ori de câte ori este nevoie. Face parte din ce am ales să fim.
A consemnat Raluca MANOLACHE