Din 20 septembrie, cardurile de sănătate vor fi livrate prin Poştă
Sunt aşteptate cardurile de sănătate! Din 20 septembrie, cardurile de sănătate, documente obligatorii pentru toţi asiguraţii care se vor prezenta la furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, vor fi livrate prin Poştă. Acestea vor fi livrate de poştaş în urma unui contract semnat zilele trecute de CNAS și Compania Poşta Română. Un asemenea contract urma să se semneze ieri şi în Vrancea, oficialii “băncii sanitare” şi cei ai Poştei urmand să aibă o întalnire de lucru. Urmează să se organizeze şi o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi furnizate informaţii cu privire la ceea ce urmează să se întample în judeţ. Nu trebuie să uităm că şi în Vrancea s-au iniţializat primele carduri electronice de sănătate. Este vorba despre cardurile primite de pacienţii care suferă de insuficienţă cronică renală şi se află în programul de dializă. Datele au fost introduse în sistem de doctorii de la Centrul de Nefrologie şi Dializă IHS (International Healthcare Systems) Focşani. “Cardul naţional de sănătate reprezintă modalitatea prin care dumneavoastră veţi putea fi identificat ca asigurat în sistemul naţional al asigurărilor sociale de sănătate. Acest card vă asigură dreptul la servicii medicale. De asemenea, prin utilizarea acestui card dumneavoastră veţi confirma primirea acestor servicii. Vă rugăm ca la următoarea vizită la medic să vă prezentaţi cu această scrisoare şi cu cardul pe care l-aţi primit. Pe card sunt deja înscripţionate datele dumneavoastră de identificare. Pentru a deveni funcţional, el trebuie să fie activat. Pentru aceasta medicul vă va solicita personalizarea pinului de acces format din patru cifre”, sunt informaţi bolnavii prin intermediul scrisorii pe care o primesc odată cu acest card. De asemenea, pentru că acest document trebuie să conţină istoricul pacientului, oficialii din sănătate solicită acordul sau dezacordul inscripţionării anumitor date medicale precum grupa sanguină şi RH-ul, bolile cu risc vital de care suferă, bolile cronice. Pacienţii sunt întrebaţi şi dacă doresc să devină donatori de organe. (Raluca MANOLACHE)