Social

VIDEO!!!Peste 1.000 de absolvenţi vor să devină şomeri

Ziarul de Vrancea
6 aug 2014 1002 vizualizări
peste o mie de absolvenţi din acest an s-au înscris pe listele de şomaj u pentru cei care nu au optat pentru studii superioare, viaţa de şomer e tot mai complicată, iar lipsa perspectivei unui loc de muncă îi dezamăgeşte

În fiecare zi este coadă la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Vrancea.  Tinerii care abia au terminat liceul vor să se înscrie la şomaj.  Pentru cei 250 de lei, aleargă în tot oraşul, pentru a aduna actele necesare. Într-un final, sunt preluaţi de un funcţionar care le pregăteşte dosarul ce le va aduce un venit temporar, vreme de câteva luni. După această perioadă, trebuie să se descurce pe cont propriu. Mai există posibilitatea ca părinţii să sacrifice bugetul familiei sau proprietăţile pentru a-i ajuta să termine o facultate sau tinerii vor fi nevoiţi să bată din uşă în uşă să îşi găsească job. ”Îmi depun actele pentru şomaj. Am intrat la facultatea de jurnalism, voi lua acest şomaj pe două luni, perioada vacanţei. Atâta timp cât mă pregătesc pentru facultate, banii sunt bine primiţi”, spune o tanără care tocmai şi-a depus dosarul de şomaj. Conform celor de la AJOFM Vrancea, cifra celor care vor banii de şomaj a trecut de 1.000 de persoane. „AJOFM Vrancea a înregistrat până la data curentă un număr de 1.002 absolvenţi din acest an care s-au înscris în evidenţele noastre. Aş putea să vă menţionez faptul că absolvenţii care doresc să beneficieze de serviciile AJOFM, de indemnizaţie de şomaj, trebuie să se înscrie în evidenţele noastre în termen de 60 de zile de la data absolvirii”, ne-a spus Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea.
 

Lupta pentru un loc de muncă
 

Pentru cei care au terminat liceul şi nu şi-au găsit de lucru, fiecare zi este o luptă de a scăpa de povara de a sta pe banii părinţilor acasă. Dureros pentru ei este că patronii nu sunt dispuşi să investească într-un absolvent. Este şi povestea nu tocmai plăcută a unui tanăr de 21 de ani, Paul Buruiană, care de mai bine de doi ani îşi caută de lucru. „Am făcut şi un curs de ospătar aici, la AJOFM, am fost la diferite restaurante, m-au întrebat: Păi de unde să o fac dacă eu stau acasă. Ei mi-au răspuns:  ”, a spus acesta. O altă tanără este de părere că sunt slabe şanse să îşi găsească de lucru în condiţiile în care se caută doar persoane cu experienţă. „Abia am terminat liceul, nu am lucrat nicăieri. Pentru a avea experienţă trebuie să lucrăm, pentru a lucra trebuie experienţă”, a spus aceasta. Absolvenţii care beneficiază de indemnizaţia de şomaj trebuie să se prezinte lunar sau ori de câte ori sunt solicitaţi la AJOFM pentru a primi sprijin în a-şi găsi un loc de muncă. (Aurelian IVAN)
Pe paltforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea un material despre acest subiect.

 Cine poate încasa indemnizaţie de şomaj

Indemnizaţia de şomaj poate fi solicitată doar de tinerii care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale, sunt înregistraţi la serviciile publice de ocupare, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, care în prezent este de 500 de lei. Aceasta se acordă timp de şase luni şi este de 250 lei, potrivit ANOFM. Absolvenţii înregistraţi la ANOFM care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei. Acest drept poate fi solicitat în termen de maximum 60 de zile de la data angajării.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3521 zile, 14 ore, 24 minute, 59 secunde
Pai asa statistic, meseria de "somer" este cea mai cautata in Vrancea, taramul minunat condus de marele conducator Oprisan.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.