“Mărăşeştiul în inima mea” îşi premiază caştigătorii
Astăzi la Mărăşeşti vor fi premiaţi caştigătorii Concursului Naţional de Artă Vizuală şi Creaţie Literară „Mărăşeştiul în inima mea”. Aflat la prima ediţie, concursul organizat de Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Vrancea şi-a propus readucerea în conştiinţa tinerei generaţii a unor momente importante de istorie, eroism şi demnitate românească petrecute în urmă cu un secol pe frontul Primului Război Mondial. Organizatorii au propus concurenţilor o abordare simbolică a dramatismului şi a însemnătăţii bătăliei de la Mărăşeşti, iar concursul s-a adresat în exclusivitate elevilor. Cele două secţiuni sunt arte vizuale (pictură şi grafică) şi creaţie literară (schiţă, povestire, nuvelă, eseu) pe două categorii de varstă: categoria I, clasele V – VIII şi categoria a II-a, clasele IX-XII. Data limită de transmitere a lucrărilor prin poştă a fost 25 iulie 2014, iar jurizarea s-a realizat pe 1 august. Juriul la secţiunea de creaţie literară a fost alcătuit din: profesoara Maria Lupu de la Colegiul Economic - preşedinte, profesoara Marilena Găucan de la acelaşi colegiu şi Ana-Maria Norocea de la Colegiul „Cuza”. Caştigătorii acestei secţiuni sunt: la categoria I clasele V-VIII: Bianca Vrînceanu din Focşani – premiul I, Miruna Elena Caloian, Focşani – premiul II şi Mihaela Amalia Serea, Bordeasca Veche – premiul III; categoria a II-a clasele IX-XII: Constantin Eduard Manolache, Focşani – premiul I, Maria Alexandra Popescu, Focşani – premiul II, Daiana Fănuţă, Focşani – premiul III. La secţiunea arte vizuale lucrările au fost jurizate de prof. Liviu Nedelcu – directorul Centrului Cultural Vrancea, profesorul Ştefan Dumitru de la Liceul de Arte şi profesorul Neculai Rădvan. La această secţiune premiile le revin următorilor: la categoria I clasele V-VIII: Andreea Sîrghe din Ploieşti – premiul I, Bianca Maria Ifrim, Focşani – premiul II şi Mădălina David, Focşani – premiul III; la categoria a II-a clasele IX-XII: Andreea Ştefan , Focşani – premiul I, Gabriel Stamate, Focşani – premiul II şi Lucian Costin Cucu, Odobeşti – premiul III. Caştigătorii vor fi premiaţi astăzi la ora 18,00 la Mausoleul Mărăşeşti unde a fost amenajată o expoziţie cu lucrările participanţilor la secţiunea artă vizuală. Premiile constau în sume de bani cuprinse între 400 şi 700 lei. Organizatorii anunţă că la ediţia din 2017 se va realiza un album cu lucrările premiate şi cu lucrările cele mai interesante, prezentate la cele trei ediţii de pană atunci. (M. VLĂDESCU)