Mihai Copaci vrea să vadă dacă spitalele au “tratat” morţi
Au “tratat” spitalele morţi pentru a obţine mai mulţi bani de la stat? La această întrebare vor răspunde în următoarea perioadă oficialii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, care vor demara un control pentru a verifica dacă unităţile spitaliceşti din judeţ au raportat servicii medicale pe numele unor persoane decedate. Verificările sunt făcute la solicitarea mai marilor de la Bucureşti, care au şi trimis instituţiei din sănătate baza de date cu toate raportările făcute de spitale în anul 2013. Se va face astfel o comparaţie a bazelor de date şi se va constata dacă au existat raportări de cazuri “fictive”. Acest control vine după ce inspectorii Curţii de Conturi, care au verificat anul acesta activitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au găsit astfel de situaţii. Corpul de control va verifica şi dacă unii pacienţi care figurau internaţi în spitale au beneficiat în aceeaşi perioadă şi de medicamente în regim gratuit sau compensat, fapt care contravine legii. “Se va face la nivelul CAS Vrancea o verificare privind toate serviciile medicale efectuate de către spitale cu internaţi cu reţete şi persoane decedate. În cazul în care vor fi sesizate astfel de cazuri urmează să notificăm furnizorii pentru clarificarea situaţiei. Îmi exprim convingerea că odată cu intrarea în vigoare a cardului naţional de sănătate aceste situaţii nu se vor mai regăsi”, a precizat Mihai Copaci, şeful băncii sanitare din Vrancea.
Furnizorii, “taxaţi” de corpul de control cu 953.000 lei
Nu puţini au fost furnizorii de servicii medicale care, în urma controalelor desfăşurate de CAS, au fost sancţionaţi pentru neregulile depistate. În trimestrul II al acestui an, corpul de control a imputat suma de 953.000 de lei. Au fost sancţionaţi atat medicii de familie, medicii specialişti, cat şi spitalele şi farmaciile care nu au respectat întocmai regulile impuse de CAS. Cea mai mare sumă a fost imputată Spitalului Judeţan Sfantul Panelimon din Focşani pentru neregulile în urma controlului realizat în secţiile de chirurgie plastică, ginecologie şi ORL. Între oficialii de la Spitalul Focşani şi CAS încă se poartă discuţii cu privire la sancţiunea aplicată. “CAS a decis ca reţinerea sumei în baza raportului de control să se facă în mod eşalonat în următoarele trei luni astfel încat finanţarea spitalului să nu producă disfuncţionalităţi la fondul de salarii şi achiziţia de medicamente. Sumele respective reîntregesc bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi nu răman la dispoziţia CAS”, a precizat Mihai Copaci. În urma controlului, la Spitalul Judeţean din Focşani s-a constatat că unii pacienţi au fost internaţi în spital figurand ca urgenţe medicale, dar fără ca aceştia să fi trecut prin Unitatea de Primire Urgenţe (UPU), aşa cum dictează circuitul medical. De asemenea, s-a constatat şi existenţa unor cazuri internate în aceeaşi unitate sanitară prin spitalizare continuă în aceeaşi zi în care asiguratul a beneficiat de servicii medicale în regim de spitalizare de zi, faopt care contravine, de asemenea, reglementărilor impuse de banca sănătăţii. (Raluca MANOLACHE)