Social

Firmele de pompe funebre, date afară din spitale

Raluca Manolache
13 iul 2014 2701 vizualizări
Se interzice personalului unităţii de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare u şi la Spitalul Focşani s-a dechis în urmă cu caţiva ani un magazin de pompe funebre în faţă la morgă

Firmele de pompe funebre nu mai au voie să-şi facă reclamă prin spitale. Această regulă se regăseşte în noua lege a cimitirelor care a fost publicată vineri în Monitorul Oficial şi care stabileşte drepturile şi obligaţiile legate de activităţi funerare, cimitire şi crematorii umane şi se aplică cultelor, bisericilor şi comunităţilor religioase, administraţiei publice locale, operatorilor economici, fundaţiilor şi asociaţiilor care deţin în proprietate, în administrare sau în întreţinere cimitire în funcţiune sau închise, opere comemorative sau crematorii umane, persoanelor fizice şi/sau juridice care prestează servicii funerare, precum şi activităţi legate de întreţinerea şi funcţionarea cimitirelor, a operelor comemorative sau a crematoriilor umane. Astfel, conform noii legislaţii, este interzisă şi publicitatea în spitale, dar şi recomandarea cadrelor medicale către o anumită firmă de profil. „În instituţiile de sănătate publică, se interzic înfiinţarea şi funcţionarea spaţiilor pentru prestări de servicii funerare, cu excepţia spaţiilor necesare derulării formalităţilor, în cazul decesului produs în instituţia respectivă. Se interzice personalului unităţii de sănătate publică să influenţeze rudele persoanei decedate în alegerea prestatorului de servicii funerare. Se interzice orice formă de publicitate pentru firmele prestatoare de servicii funerare în incinta instituţiilor de sănătate. La biroul de întocmire a formalităţilor, pentru persoanele decedate în instituţia respectivă, se poate afişa lista alfabetică a firmelor furnizoare de servicii funerare, cu adresa şi numărul de telefon. Pe teritoriul cimitirului, cu excepţia locului destinat acestui scop, publicitatea serviciilor funerare este interzisă“, se precizează în lege. Aceste noi reguli vor trebui să fie aplicate şi de către Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani. Aceasta în condiţiile în care unitatea a închiriat un spaţiu de caţiva ani unei firme de pompe funebre. S-a ridicat în faţă la morga Spitalului Focşani un magazin de pompe funebre. Rămane de văzut ce decizie vor lua oficialii spitalului în condiţiile în care noile reguli intră în vigoare în 90 de zile. (Raluca MANOLACHE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.