Social

Primele carduri pentru bolnavii care fac dializă au fost iniţializate

Raluca Manolache
9 iul 2014 836 vizualizări
153 de bolnavi au primit pană acum cardurile şi doar 10 au fost activate

S-au iniţializat primele carduri electronice de sănătate. 10 vranceni care suferă de insuficienţă cronică renală şi se află în programul de dializă şi-au iniţializat cardurile de sănătate pe care le-au primit de la banca sanitară. Datele au fost introduse în sistem de doctorii de la Centrul de Nefrologie şi Dializă IHS (International Healthcare Systems) Focşani. Conform informaţiilor furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea, din cele 213 carduri primite pentru bolnavii care fac dializă, 153 au fost predate pană în acest moment. În zece cazuri s-a constatat că persoanele au decedat şi alte 13 persoane nu se găsesc pe listele centrelor de dializă. Şi ceilalţi asiguraţi din judeţ vor primi acest card în condiţiile în care de anul viitor toate serviciile vor fi furnizate în baza acestui document. “Cardul naţional de sănătate reprezintă modalitatea prin care dumneavoastră veţi putea fi identificat ca asigurat în sistemul naţional al asigurărilor sociale de sănătate. Acest card vă asigură dreptul la servicii medicale. De asemenea, prin utilizarea acestui card dumneavoastră veţi confirma primirea acestor servicii. Vă rugăm ca la următoarea vizită la medic să vă prezentaţi cu această scrisoare şi cu cardul pe care l-aţi primit. Pe card sunt deja înscripţionate datele dumneavoastră de identificare. Pentru a deveni funcţional, el trebuie să fie activat. Pentru aceasta medicul vă va solicita personalizarea pinului de acces format din patru cifre”, sunt informaţi bolnavii prin intermediul scrisorii pe care o primesc odată cu acest card. De asemenea, pentru că acest document trebuie să conţină istoricul pacientului, oficialii din Sănătate solicită acordul sau dezacordul inscripţionării anumitor date medicale precum grupa sanguină şi RH-ul, bolile cu risc vital de care suferă sau bolile cronice. În plus, pacienţii sunt intrebaţi şi dacă doresc să devină donatori de organe în caz de deces. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.