Social

Bebeluş de o zi dus cu elicopterul la Iaşi

Raluca Manolache
29 iun 2014 1764 vizualizări
Salvarea a venit de această dată de la Bucureşti

Medicii de la Ambulanţă şi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfantul Pantelimon" Focşani au solicitat sambătă ajutorul elicopterului Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) pentru transportarea unui nou-născut aflat în stare gravă, la o clinică specializată din Iaşi. Este vorba de un bebeluş adus pe lume prin cezariană pe 27 iunie, la maternitatea Spitalului Judeţean. Elicopterul a aterizat după-amiază pe terenul ce aparţine MApN, micul pacient fiind adus aici de către un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă. “Am preluat un nou-născut de o zi de la Spitalul Judeţean, cu insuficienţă respiratorie, pneumotorax drept spontan drenat (n.r. afecţiune pulmonară care apare în urma acumulării de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic, iar efectul imediat este de colaps al plămânilor), detresă respiratorie şi l-am transportat la elicopterul SMURD Bucureşti. Copilul a fost transferat la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi. Nou-născutul era intubat şi ventilat mecanic”, a precizat dr. Laurenţiu Albiş, de la Ambulanţă. Micuţul este însoţit de mamă la spital, care se roagă ca acesta să fie salvat şi să se poată bucura de viaţă. Aceasta este cea de-a doua intervenţie a elicopterului SMURD în Vrancea în ultima săptămană. Un alt copilaş a fost preluat zilele trecute de către elicopterul SMURD de la Galaţi. Elicopterul de la Galaţi deserveşte cinci judeţe, respectiv Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău şi Vrancea, executând şi eventuale misiuni transfrontaliere în Republica Moldova. În ultimii ani, pacienţii care trebuiau să ajungă cat mai rapid la Bucureşti sau Iaşi din cauza problemelor medicale au fost preluaţi de elicopterul SMURD din Capitală. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Alina, acum 3581 zile, 3 ore, 27 minute, 35 secunde
Felicitari echipei de medici dr Aignatoaie si dr Negoita care au salvat practic bebelusul de la moarte........In articol vad ca nu se spune
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.