Spitalul Mare caută sponsori prin Asociaţia Medicală “Sfantul Pantelimon”
Asociaţie medicală pentru atragerea de fonduri la Spitalul Mare. Din cauza subfinanţării acute a sistemului sanitar, oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani au decis să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea Asociaţiei Medicale “Sf. Pantelimon” Focşani. Membrii fondatori ai asociaţiei sunt: preşedinte - manager, Jr. Constantin Mandrilă, preşedinte Consiliul Director al Asociaţiei: dr. Laurenţiu Taban, membrii: dr. Ochean Valentin, dr. Liviu Petrea, dr. Dana Mariana Dincă, dr. Georgeta Şerban, dr. Mariana Buleu, dr. Costică Bara, dr. Mitel Burcă, dr. Mariana Miron. “Membrii fondatori au fost primii care au făcut donaţii către Asociaţie, deoarece au înţeles care sunt nevoile reale ale instituţiei sanitare şi au conştientizat că dacă ajutorul autorităţilor întarzie să apară, trebuie să găsim singuri soluţii de ajutor reciproc. Este prima iniţiativă de acest gen din istoria spitalului şi există convingerea ca prin intermediul acestei Asociaţii se vor deschide drumuri şi posibilităţi noi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf Pantelimon" Focşani”, spun fondatorii acestei asociaţii. Printre obiectivele acestui ONG sunt: obţinerea de fonduri pentru susţinerea activităţii unităţii spitaliceşti, demararea unei campanii pentru alocarea procentului de 2% din impozitul datorat statului, care poate fi direcţionat spre o organizaţie non-profit, identificarea, mobilizarea şi valorificarea resurselor necesare susţinerii activităţii medicale pentru dotarea cu aparatură medicală a secţiilor şi compartimentelor, organizarea unor colaborări, parteneriale, proiecte cu factori responsabili la nivel judeţean şi local, editarea şi tipărirea de materiale şi publicaţii în legătură cu scopurile şi activitatea desfăşurată de către Asociaţie, atragerea şi utilizarea, în condiţiile legii, de resurse de finanţare şi resurse sub formă de subvenţii , contribuţii, cotizaţii, sponsorizări, finanţări pe bază de proiecte, cu surse de finanţare interne şi externe etc.. “Pe această cale rugăm toţi oameni de bine, atat din judet cat şi din afara acestuia, care pot întinde o mană de ajutor spitalului să nu ezite să o facă”, este mesajul fondatorilor. Ajutorul poate fi făcut sub orice formă: subvenţii, donaţii, bunuri mobile şi imobiliare, finanţări pe proiecte aplicate pe programe de finanţare internă sau din fonduri externe, diferite fonduri de sponsorizare şi fonduri obţinute din ţară şi străinătate, în lei sau în valută, de la persoane fizice sau juridice. Datele de contact sunt: sediul Strada Cuză Vodă, nr. 50-52, Focşani, Cod fiscal: 33213390, Cont Bancar: RO92RZBR0000060016791959. (Raluca MANOLACHE)