Social

Locuinţe provizorii pentru sinistraţii din Vrancea

Aurelian Ivan
3 iun 2014 1693 vizualizări
Două familii ale căror case au fost iremediabil afectate de inundaţiile de luna trecută vor locui în module pană la strămutare

În urma ploilor din ultimele săptămani, nouă familii din comunele vrancene Chiojdeni şi Răstoaca au primit module în care vor locui pană cand autorităţile vor finaliza documentaţiile pentru strămutarea acestora în zone neinundabile. Familiile afectate urmează să primească şi un ajutor constand în materiale de construcţii pentru a-şi putea reface locuinţele distruse. La Chiojdeni au fost afectate de alunecările de teren nu mai puţin de 26 de case, din care 12 nu mai pot fi locuite, întrucat sunt în pericol de prăbuşire. ”În aceste module nu sunt condiţii cum ar trebui, dar sperăm că această rezolvare să fie doar provizorie.”, spune Şerban Parlogea, primarul din Chiojdeni. Drumul naţional DN2 N, care face legătura cu oraşul Focşani, rupt în urma alunecărilor de teren, a fost inspectat de o comisie mixtă care va încerca să găsească o soluţie pentru refacerea acestuia, în următoarea perioadă. Cele opt module au fost trimise de Guvern la solicitarea Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Vrancea. ”În urma inundaţiilor din luna mai au fost aduse în Vrancea 12 module din judeţul Neamţ. Cinci au fost aduse la Chiojdeni pentru casele afectate de alunecările de teren. Un modul a fost transportat în comuna Răstoaca pentru o casă inundată, iar celelalte şase sunt păstrate la Vama din Focşani pentru a fi repartizate acolo unde va fi nevoie, în caz că se vor mai ivi astfel de situaţii”, ne-a declarat Cristi Misăilă, subprefectul Judeţului Vrancea. Constatările din teren au arătat că ploile lunii mai au afectat în judeţul Vrancea 700 metri drumuri naţionale, 20 de km drumuri judeţene, 17 km drumuri comunale, 115 drumuri de interes local, trei poduri, 30 podeţe, trei punţi pietonale şi şase lucrări hidrotehnice, plus zeci de gospodării. Autorităţile din judeţ stau cu mana întinsă la guvern în speranţa că se vor primi ceva bani pentru refacerea infrastructurii distruse. Cel mai probabil, Vrancea va primi bani cu ţaraita pentru reparaţii şi se vor face lucrări provizorii care vor ţine doar pană la primele ploi mai puternice. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.