Social

VIDEO!!! Ce pagube au mai produs ploile de săptămana trecută

Ziarul de Vrancea
20 mai 2014 2740 vizualizări
Datele centralizate din patru comune arată că pagubele sunt imense u echipe de specialişti continuă să facă inventarierea stricăciunilor, raportul final urmand să fie trimis Guvernului u între timp vrancenii din localităţile inundate se luptă cu malul din gopodării u o familie din Răstoaca şi-a transformat maşina în casă pentru că locuinţa stă să se prăbuşească

Reprezentanţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Gospodărire a Apelor şi Inspectoratului Judeţean în Construcţii, alături de reprezentanţii primăriilor au mers în teren în ultimele două zile pentru a evalua şi constata pagubele produse în urma ploilor de săptămana trecută.  Comisiile au ajuns în patru localităţi. Astfel, la nivelul comunei Urecheşti, din cauza torentelor, a fost afectat un podeţ provizoriu realizat din tuburi de beton peste Pârâul Schitului, amplasat pe drumul spre Mănăstirea Vărzăreşti, la intrarea în incinta lăcaşului de cult. Tuburile colmatate s-au dislocat, iar apărarea de mal este avariată pe o lungime de 25 m. De asemenea, din cauza apei pluviale, platforma unui drum comunal a fost avariată prin spălarea balastului şi formarea de făgaşe pe o lungime de circa 0,3 km. În Dumbrăveni, DC 158 din satul Dragosloveni, punctul Nemţari, a fost avariat prin erodarea malului drept al râului Râmna pe o lungime de aproximativ 0,07 km. Şi în comuna Gura Caliţei, în urma viiturilor, au fost distruse în totalitate două podeţe construite din tablă zincată peste pârâul Răşcuţa, în satul Plopu şi din tuburi din beton în satul Cocoşari. La nivelul unui alt pod, construit pe infrastructură metalică şi cu suprastructura din lemn din satul Groapa Tufei, a fost avariată parţial infrastructura la ambele capete.

Poduri şi drumuri distruse, plus alunecări de teren

Casa familiei Miu din Răstoaca stă să cadă

Cei de la ISU raportează şi alte distrugeri. „Din cauza apei pluviale au fost afectate mai multe drumuri comunale prin spălarea balastului, formarea de făgaşe ori tasarea platformei drumului, astfel: în satul Plopu DC 154 pe o lungime de cca. 0,2 m, în satul Gura Caliţei, DJ 204 P pe o lungime de 0,3 km, în satul Cocoşari DJ 204 P pe cca. 0,05 km, în satul Raşca DC 165 pe cca.2 km, în satul Lacul lui Baban DC 170 pe aproximativ 1 km. Totodată, au fost avariate drumuri vicinale, pe o lungime totală de 0,22 km în satul Gura Caliţei pe uliţele Duţari şi Coasta, unde se înregistrează o alunecare de teren, şi Brânzari, unde a fost afectat de eroziune malul stâng al pârâului Râmna, ambele fenomene în evoluţie, circulaţia realizându-se pe aceste sectoare doar pietonal. S-a constatat şi apariţia unor alunecări de teren în satul Lacul lui Baban, în zona a două locuinţe, aceasta fiind un fenomen nou apărut, creasta alunecării fiind la distanţă de cca. 50 m faţă de una dintre locuinţe şi la aproximativ 15 m faţă de a doua. S-a recomandat autorităţilor locale monitorizarea permanentă a situaţiei.”, a precizat lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea.

Drumuri afectate la Poiana Cristei

Oficialii au mai transmis că la Poiana Cristei au fost afectate de precipitaţii abundente, scurgeri de pe versanţi şi alunecări de teren 0,02 km drumuri judeţene, 2,23 km drumuri comunale şi 5 podeţe din beton. Astfel, în satul Dumbrava a fost avariat un podeţ pe DJ 205, în satul Podul Lacului s-a produs o prăbuşire a terenului ce a dus la avarierea unui podeţ pe DC 153, în satul Odobasca s-a înregistrat un fenomen similar ce a distrus platforma drumului pe o lungime de 0,06 km. Alte drumuri de interes local din satele Mahriu şi Petreanu au fost avariate. Prăbuşiri şi alunecări de teren s-au înregistrat şi în satele Petreanu şi Târâtu. Din aceleaşi cauze, o magazie a şcolii din localitate s-a prăbuşit, iar trotuarul din faţa unităţii de învăţământ este fisurat, alunecarea de teren fiind activă. Acţiunile de monitorizare au continuat şi ieri, iar procesele verbale de evaluare şi constare urmează să fie prezentate spre avizare Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea. Toate datele vor fi centralizate într-un raport ce va fi trimis la Guvern.

În Răstoaca locuitorii se luptă acum cu mâlul rămas după inundații

Între timp, locuitorii din localităţile inundate se luptă cu malul din gopodării, iar în unele curţi încă mai există apă. La Răstoaca localnicii se roagă să ajungă şi la ei utilajele pentru a le scoată apa din curţi. Mulţi sunt bătrâni şi și-au pierdut orice speranţă că mai pot recupera ceva din ceea ce au distrus precipitaţiile. Grădinile sunt transformate în mlaştini, iar munca lor din această primăvară a fost în zadar. Un bătrân se chinuia ieri cu o sapă şi în picioarele goale să scoată apa din gradină. „Cartofi, ceapă, ardei, am vinete, totul s-a dus. Am 700-800 de butuci de vie, dar cred că via nu mai e bună de nimic. Cei cu vidanja pleacă, primarul i-a dat ordin doar patru remorci de apă, atât. Restul rămane aşa inundat, eu nu mai pot să rezist că sunt cu picioarele goale, am  87 de ani, ce să mai fac?”, ne spune unul din bătranii care se trudeau să scoată apa din grădină. Şi fântânile au fost afectate de inundaţii, iar apa nu mai este potabilă. Fosele septice sunt pline şi ele de apă. „Îmi fac nevoile pe unde apuc, în grădină.”, spune un alt localnic sinistrat.

O familie locuieşte într-o maşină de patru zile

Pentru familia Miu din Răstoaca fiecare zi este una de chin, toţi membrii acesteia fiind nevoiţi să doarmă în maşină. Casa este plină de mâl iar pereţii stau să cadă. „Casa se dărâmă, nu mai avem unde locui, dormim în maşină. Nu avem condiţii, deşi avem trei fete. Stau la soacră-mea, dar nu mai vor acolo, vor acasă, ca o familie unită”, spune Marinela Miu, stăpăna casei. Aceasta speră ca autorităţile să găsească un mijloc prin care să le acorde sprijin, pentru că situaţia lor este disperată. La Răstoaca au fost inundate 74 de gospodării, iar trei case au fost afectate mai grav. „Una este foarte grav avariată, două mai puţin. S-au afectat şi sursele de apă, de fapt majoritatea au sursele de apă afectate.”, ne-a declarat secretarul comunei, Simona Popescu. (R. MANOLACHE, A. IVAN)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
mihai, acum 3856 zile, 22 ore, 3 minute, 4 secunde
Asa este e un dezastru in comuna,nu se face nimic si conducerea vorbeste foarte urat cu lociutori.L alegerile locale s-a promis ca se vor face toate drumurile si in legatura cu santurile ar trebui sa citeste integral
Nicu, acum 3856 zile, 22 ore, 30 minute, 39 secunde
Cum sa nu se rupa drumurile sau sa nu se strice ,nu s-a facut nimic nici un pod, nici un podet nu mai zic de santuri ,curge apa pe drum, oare primaru de acolo nu vede drumul care leaga Gura Calitei de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.