„Entităţi mici, pericol mare!”: ce boli transmit căpuşele şi ţânţarii
„Entităţi mici, pericol mare!”. Acesta este sloganul Zilei Mondiale a Sănătăţii, care se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie. Cu această ocazie Direcţia de Sănătate Publică (DSP)Vrancea, în colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” încearcă să atragă atenţia asupra bolilor grave ce pot fi transmise de insecte. „Scopul campaniei de informare este de a sensibiliza populaţia, profesioniştii din domeniul sănătăţii şi autorităţile în privinţa ameninţării pe care o reprezintă vectorii şi bolile transmise prin aceştia şi stimularea familiilor şi comunităţilor pentru a acţiona şi pentru a se proteja. Vectorii sunt organisme, cel mai frecvent artropode: ţânţari, muşte, gândaci, căpuşe, dar şi rozătoare: şoareci, şobolani, care pot transmite boli grave de la o gazdă la alta şi dintr-un loc în altul. Aceştia ne pot pune sănătatea în pericol atât acasă cât şi atunci cand călătorim.”, a menţionat dr. Carmen Ţurcan, din cadrul Compartimentului de Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP. Căpuşele pot transmite boala Lyme, encefalita de căpuşă sau febra butonoasă. Numai anul trecut la Spitalul Judeţean din Focşani au ajuns 437 de persoane care au fost muşcate de căpuşe. În urma analizelor doar 8 dintre aceste persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme. Această afecţiune poate ataca inima, articulaţiile, ochii sau creierul. Primul semn al infecţiei este de obicei un eritem circular. Maladia seamănă în primele zile cu o gripă, dar poate genera complicaţii grave şi pacientul poate manifesta dureri mari de cap, greţuri şi vărsături. Astfel, medicii vin cu o serie de sfaturi pentru a se evita astfel de îmbolnăviri. „Purtaţi îmbrăcăminte deschisă la culoare pentru a putea observa căpuşele; îmbrăcămintea va acoperi mainile şi picioarele, pantalonii trebuie introduşi în ciorapi şi manecile la cămăşi nesuflecate. Utilizaţi substanţe repelante pentru piele expusă şi utilizaţi repelanţi pe bază de permetrin prin pulverizări asupra hainelor. Inspectaţi corpul după posibila expunere şi îndepărtaţi căpuşele imediat cu pensete prin tracţiune uşoară şi continuă. Pensa se va aplica cat mai aproape de piele pentru a nu lăsa bucăţi din gura căpuşei în piele. Nu se va zdrobi corpul căpuşei. Mainile se protejează cu mănuşi sau tifon”, spun specialiştii.
Ţanţarii şi bolile transmise de aceştia
Şi ţanţarii sunt un real pericol pentru sănătate. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că ţânţarii transmit malaria, dar şi infecţia cu virusul West Nile. Persoanele care doresc să călătorească în ţări unde malaria nu a fost eradicată ar trebui să se adreseze cabinetului de vaccinare internaţională sau cabinetului pentru călătorii pentru a primi recomandările şi medicamentele de care au nevoie. “Dimineaţa şi seara purtaţi haine deschise la culoare cu maneci lungi şi pantaloni lungi, aplicaţi substanţe chimice pe pielea expusă muşcăturilor de ţanţari, aplicaţi substanţe insecticide pe îmbrăcăminte, folosiţi în jurul patului o plasă de ţanţari. Instalaţi sau reparaţi plase de protecţie la ferestre şi uşi pentru a nu permite ţanţarilor să intre în locuinţă. Pentru a reduce populaţia la ţanţari din jurul locuinţei nu lăsaţi apa stagnantă în butoaie sau vase descoperite, ghivece flori, vasele de băut ale animalelor, anvelope aruncate. Evacuaţi zilnic gunoiul, nu faceţi depozite la gunoi”, transmit specialiştii DSP. (Raluca MANOLACHE)