Social

MEN caută profesori pentru evaluarea manualelor din clasele primare

Ziarul de Vrancea
28 mar 2014 1203 vizualizări
Fiecare dascăl îşi va putea depune candidatura doar pentru o singură disciplină

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) caută cadre didactice dornice să evalueze manualele şcolare pentru învăţământul primar, pentru anul şcolar 2014 - 2015. Rolul evaluatorilor, potrivit unui comunicat al MEN, este acela de a analiza şi evalua calitatea proiectelor de manuale şcolare pentru învăţământul primar care vor concura la selecţie. Dascălii evaluatori trebuie neapărat să activeze la catedră. Prioritate în selecţie vor avea “cadrele didactice cu gradul didactic I sau II, care au absolvit cursuri/module specifice activităţilor de evaluare a proiectelor de manuale şcolare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces şi care au titlul ştiinţific de doctor în domeniul precizat sau au absolvit un masterat/un curs postuniversitar în domeniul ştiinţelor educaţiei”, arată MEN. Fiecare dascăl îşi va putea depune candidatura doar pentru o singură disciplină şi va trebui să menţioneze explicit care este aceasta. Evaluarea manualelor şcolare pentru învăţămantul primar se va face pentru disciplinele cuprinse în planurile-cadru pentru clasele I şi a II-a, respectiv: Comunicare în limba romană, Comunicare în limba maternă, Matematică şi explorarea mediului, Comunicare în limba modernă 1 şi Religie. Cadrele doritoare să participe la selecţie se pot înscrie pană pe 28 aprilie într-o aplicaţie deschisă pe site-ul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) - www.rocnee.eu, subsecţiunea Apeluri. Selecţia candidaţilor se va face în perioada 29-30 aprilie, iar rezultatele vor fi anunţate pană pe 6 mai.
“La încheierea sesiunii de evaluare, evaluatorii de proiecte de manuale şcolare, care au demonstrat competenţă şi eficienţă/performanţă în activitatea desfăşurată, vor fi încadraţi în Corpul evaluatorilor de proiecte de manuale şcolare, principala bază de selecţie pentru cadrele didactice incluse în comisii la sesiunile următoare”, se mai arată în comunicatul MEN. (Mihaela VLĂDESCU)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.