Social

Ajutoare nerambursabile pentru pensionari

Aurelian Ivan
20 feb 2014 2069 vizualizări
Noua politică a CAR-ului pentru pensionari „Milcovul” din Focşani, să ofere un ajutor nerambursabil membrilor cu situaţii delicate

CAR-ul pensionarilor din Focşani a luat decizia în cadrul Consililului administrativ să vină în sprijinul membrilor care se confruntă cu probleme financiare. Astfel că aceştia vor avea acces la sume nerambursabile în raport de pensie şi suma depusă pentru fond. O dată pe an, aceşti bani sunt oferiţi pentru cei care se află în situaţii deosebite. Oameni cu venituri foarte mici, membrii ai CAR-ului, pot primi de la 65 de lei şi pană la 400 de lei. Printre cei mai vechi membri sunt răsplătiţi cu sume de bani sau cadouri. Cel mai recent caz a avut loc ieri, cand reprezentanţii CAR-ulului i-au făcut o vizită lui Hristache Lungu, publicistul vrancean care este inclus în volumul “Personalităţi romane şi faptele lor” al lui Constantin Toni Dartu, şi este cunoscut ca poet şi ziarist. Acesta  a fost într-o stransă prietenie cu poetul Nicolae Labiş. Fiind printre membri vechi ai CAR-ului „Milcovul”, a fost premiat cu un tablou şi 200 de lei. De la 1 ianuarie, membrii CAR-ului cu o vechime de peste 5 ani pot beneficia o dată pe an de un împrumut de pană la 700 de lei, fără dobandă. Membrii cotizanţi ai acestui CAR numără aproape 2.700 persoane, acum cinci ani fiind doar 1.500 de membri. Printre cei mai vechi sunt persoane care cotizează de peste 52 de ani şi care se apropie de venerabila varstă de 100 de ani. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.