Social

Nicolaescu il da pe Moise pe mina Parchetului

Cristina Palade
16 mai 2007 748 vizualizări
Raportul de controlului din 15-24 aprilie contine "lucruri grave", potrivit ministrului Sanatatii, care a luat decizia sa-l trimita la Parchet u liberalul Eugen Nicolaescu ia in calcul sa-l demita a doua oara pe managerul democrat Nicolae Moise, dar dupa referendum u acesta sustine ca lui nu i s-au comunicat rezultatele controlului

Ministrul Sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu, a luat decizia sa trimita la Parchet raportul cu rezultatele controlului efectuat la Spitalul Judetean de Urgenta "Sfintul Pantelimon" Focsani in luna martie. "Din punctul nostru de vedere, au fost constatate lucruri grave si vom trimite raportul la Parchet. Eu am luat aceasta decizie, sa vedem cit de repede se misca colegii de la Directia de Control ca sa sistematizeze informatiile", a declarat ministrul Sanatatii Publice. Nicolaescu a precizat ca decizia finala ar putea fi

luata chiar in aceasta saptamina, cind ar putea face public si continutul raportului. Ministrul Sanatatii a promis ca va dezvalui inca de acum o luna datele din raportul de control intocmit de inspectorii ministeriali, insa acest lucru nu s-a intimplat pina acum. Neregulile invocate de Nicolaescu au fost constatate de Directia de Control si Directia de Audit din cadrul Ministerului Sanatatii Publice (MSP), care a verificat in perioada 15-24 martie modul in care s-au cheltuit banii Spitalului Judetean. "Evident ca in urma controlului vor urma masuri administrative. Demiterea managerului poate fi o varianta", a adaugat Eugen Nicolaescu.


Moise asteapta


Democratul Nicolae Moise, managerul Spitalului Judetean, a declarat ieri ca lui nu i s-au adus la cunostinta rezultatele controlului in termen de 14 zile de la efectuarea acestuia, pentru a putea face obiectii. "Nu mi s-a adus la cunostinta rezultatul raportului de audit si nici nu cunosc sa se fi produs niste nereguli in urma controlului efectuat de Auditul Ministerului. Nu am vazut nici un raport, ca atare nu pot spune ceva despre ce nu am vazut", ne-a declarat Moise. Acesta a precizat faptul ca Spitalul a primit

descarcare de gestiune pe anul 2006 in urma controlului efectuat de Camera de Conturi Vrancea. Ministrul Eugen Nicolaescu a spus ca responsabilitatea comunicarii raportului de control nu ii

revine direct lui, ci Directiei de Control din MSP. Nicolae Moise de afla in proces cu Ministerul, dupa ce a fost demis pe 21 februarie a.c., tot in urma unui control, al Inspectiei Sanitare de Stat insa. Atunci, managerul a fost acuzat ca nu le-a permis inspectorilor sa intre in spital, ceea de a declansat un adevarat razboi cu Ministerul Sanatatii si a dus la demiterea sa. La numai o saptamina insa, Nicolae Moise a revenit in scaunul de director, printr-o decizie a Curtii de Apel Galati, care a decis ca managerul sa isi pastreze functia cel putin pina la finalizarea procesului in care a contestat demiterea sa. La numai citeva zile de la revenirea in functie, pe 15 aprilie, a inceput la Spitalul Judetean cel de-al doilea control al MSP, de aceasta data vizind modul de cheltuire a banilor publici, si ale carui rezultate vor fi trimise la Parchet pentru stabilirea unor eventuale incalcari ale legii. (C. PALADE, M. BOICU)


"S-au gasit nereguli nesemnificative"


In urma controlului efectuat de Camera de Conturi la Spitalul Judetean de Urgenta "Sfintul Pantelimon", nu au fost gasite nereguli majore, dupa cum sustine conducerea celui mai mare spital din judet. "Au fost gasite anumite nereguli, dar nesemnificative. Au fost gasite greseli in situatiile de plata a

lucrarilor de reparatii si investitii, adica de la 3 la 30 de milioane lei vechi pe firma, pentru lucrarile de reparatii, cu exceptia lucrarilor de investitii, unde au fost inregistrate 130 de milioane lei vechi, dar la o investitie de 15 miliarde de lei vechi. Aceste datorii se refera la calcularea eronata a indicilor de combustibil si electricitate", ne-a declarat Nicolai Marascu, directorul financiar - contabil al spitalului. Controlul efectuat de Camera de Conturi Vrancea i-a tinut pe jar doua luni pe conducatorii Spitalului

Judetean. Managerul Nicolae Moise a declarat ieri ca spitalul a primit descarcare de gestiune pe anul 2006. (C. P.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.