In strada, de teama ca nu-si vor lua pensiile
Desfiintarea ghiseului postal din comuna Milcovul i-a scos ieri pe oameni in strada, de teama ca nu-si vor mai putea lua pensiile si alocatiile la timp. Circa 100 de persoane s-au adunat in fata Postei, pentru a se face ascultati, dar si pentru a incerca sa-si ia banii. "Sintem nemultumiti ca s-a desfiintat posta, ca nu stim de unde o sa ne luam banii", spuneau ieri oamenii din Milcovul. Blocajul a fost creat de demisia celor doi factori, care ar fi trebuit sa preia activitatea postala din cele doua agentii care vor functiona
la Milcovul si Lamotesti. Situatia a fost destul de tensionata, mai ales ca la nivelul comunei sint circa 1.800 de pensii de distribuit, dar si multe mame cu copii mici, care trebuie sa-si incaseze alocatiile. La fata locului s-a deplasat si Dorina Isaroiu, seful Oficiului Judetean de Posta Vrancea, care a incercat sa-i calmeze pe oameni si sa le dea sigurari ca activitatea postala nu va fi intrerupta nici un moment. "De la 1 ianuarie s-a desfiintat ghiseul postal, pentru ca cei doi factori au iesit la pensie, insa acesta va fi
transformat in doua agentii. Mentinerea ghiseului nu se mai justifica, avind in vedere ca activitatea de la Milcovul era preponderent de distributie. Vom organiza un concurs pentru a gasi doi agenti, pentru Milcovul si Lamotesti, insa pina atunci pensiile se achita la ghiseu, la vechiu sediu. Oamenii trebuie sa
stea linistiti, activitatea postala nu se va intrerupe. Am incercat sa facem programari pentru urmatoarele zile, ca oamenii sa nu se inghesuie", a dat asigurari Dorina Isaroiu, seful OJP. Pe de alta
parte, si primarul din Milcovul, Nicolae Barbarosie, a afirmat ca incurcatura a aparut din cauza fostilor factori, care, desi initial au acceptat sa preia agentiile, s-au razgindit in ultimul moment. "Cei de la Posta nu-si mai permit sa aiba pierderi. Postasii de la noi si- au dat acordul sa se infiinteze doua agentii la ei acasa, dar dupa sase luni, cind a fost sa se infiinteze angentiile, au spus ca ei au iesit la pensie de un an si nu au mai fost de acord. Nu este normal sa vina oamenii la posta si sa se calce in picioare ca sa-si ia banii, in loc sa stea acasa cind vine postasul. Azi (ieri- n.r.) au fost o gramada de oameni, s-au certat, s-au imbrincit. Pensiile s-au dat, dupa liste. Este jenant, vin 200 de oameni de la 8.00 dimineata si asteapta pina cind vine posta, in conditiile in care oficiul este chiar linga gradinita, iar copiii sint deranjati", ne-a declarat si primarulNeculai Barbarosie. (C. STANILA, M. BOICU)













