Social

Cursuri gratuite şi drepturi caştigate în instanţă pentru membrii SIP-FEN

Ziarul de Vrancea
2 ian 2014 1782 vizualizări
Anul 2013 este considerat unul bun pentru organizaţia SIP-FEN Vrancea, care a tras linie şi a analizat activitatea din ultima perioadă, stabilindu-şi în acelaşi timp planul de acţiune pentru anul care a venit

Afilierea la Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, la începutul anului 2013, a fost de bun augur, însemnand o perioadă de creştere încrederii cadrelor didactice în această organizaţie, care a marcat în ultimul an o mărire a numărului de membrii. Caştigarea unor drepturi băneşti în instanţă atat pentru cadrele didactice cat şi pentru personalul auxiliar din învăţământ a însemnat unul dintre punctele forte ale organizaţiei. Astfel, în 2013 membrii SIP-FEN Vrancea au primit la salariu 10% din suma totală pentru Legea 221/2008, 5% pentru drepturile derivând din aplicarea Legii 330/2009 şi 5% din suma totală pentru al 13-lea salariu, urmand ca anul în care abia am intrat cadrele didactice să primească 25% din suma totală pentru Legea 221/2008 şi câte 10% pentru drepturile băneşti derivând din Legea 330/2009 şi din al 13-lea salariu. Un plus al anului 2013 îl constituie iniţierea de programe şi cursuri de formare profesională pentru membrii de sindicat, primul care s-a derulat fiind Cursul de formare, consiliere şi consultanţă în managementul educaţional, realizat în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. “În noul an ne propunem să sporim numărul de astfel de cursuri şi să adăugăm şi o nouă categorie de cursuri şi anume cele de reconversie profesională. De precizat că toate aceste cursuri au fost şi vor fi cu titlu gratuit pentru membrii noştri de sindicat”, ne-a declarat liderul SIP-FEN Vrancea, Paulina Roşcan. De curand a fost înfiinţată Casa de Ajutor Reciproc al S.I.P. – F.E.N. Vrancea, instituţie financiară nebancară destinată exclusiv membrilor săi. Anul 2013 a însemnat pentru această organizaţie sindicală şi organizarea alegerilor pentru stabilirea conducerii pentru următorii cinci ani, în cadrul cărora Paulina Roşcan a fost reconfirmată în funcţie. “Pentru anul 2014 ne propunem continuarea luptei sindicale pentru apărarea şi caştigarea drepturilor membrilor noştri de sindicat, pentru adoptarea unei legislaţii care să repună învăţământul la locul de cinste pe care îl merită, pentru dezvoltarea şi modernizarea sistemului educaţional şi pentru o finanţare corespunzătoare, ştiut fiind faptul că un popor nu se poate dezvolta decât printr-un învăţământ de calitate”, ne-a mai declarat Paulina Roşcan. Membrii organizaţiei conduse de aceata au primit de sărbători tichete cadou în sumă totală de peste 62.000 lei. (M. VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
auras, acum 3738 zile, 35 minute, 26 secunde
Doamna Paulina, si eu sunt membra a organizatiei SIP-FEN, dar nu am primit tichete cadou de sarbatori. Cine a primit aceste tichete? Oare nu toti membrii cotizam? Noua ne-a spus reprezentanta de la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.