Social

Medici de familie: Ni se impută reţete pentru pensionari, pacienţi internaţi şi cu cancer

Ziarul de Vrancea
13 dec 2013 1611 vizualizări
Medicii de familie au atras atenţia, vineri, că li se impută reţete prescrise bolnavilor de cancer şi pacienţilor internaţi, care altfel nu şi-ar primi tratamentul medicamentos, dar şi celor cu pensii de sub 700 de lei care au şi alte venituri, doctorii fiind obligaţi să devină "organ fiscal".

 

Medicii atenţionează autorităţile ca "avalanşa agresivă şi abuzivă" a imputării prescrierii medicamentelor compensate îi va obliga să solicite bolnavilor la fiecare consultaţie o dovadă din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) au atenţionat vineri că, în această perioadă, multor medici de familie li se impută sume imense, în mod ilegal şi imoral.

Preşedintele SNMF Rodica Tănăsescu a semnalat faptul că sunt situaţii în care medicii de familie sunt somaţi să plătescă reţetele prescrise pacienţilor cu pensii sub 700 de lei, pacienţilor internaţi şi pacienţilor cu cancer.

Potrivit acesteia, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) recunoaşte că sunt imputări care nu au la bază o fraudă sau o greşeală a medicilor, ci legislaţia ambiguă în vigoare.

"De câţiva ani, pacienţii cu pensii mai mici de 700 de lei au o compensare mai avantajoasă la anumite medicamente. Conform regulilor de prescriere, pacienţii aduc la medic talonul de pensie şi dau o declaraţie pe propria răspundere că nu au alte venituri. Uneori pacientul a mai avut un minim venit, neluat în seamă şi neanunţat în declaraţie, de exemplu câţiva ari de pământ la ţară sau dobânda la un mic depozit la bancă. Curtea de Conturi a imputat aceste reţete CNAS, iar unele case de asigurări le impută medicilor. Există judeţe în care se fac abuzuri şi medicilor li s-au oprit sume imense de bani", a spus Rodica Tănăsescu.

Ea a menţionat că medicii de familie au solicitat în repetate rânduri CNAS să realizeze cu ANAF o comunicare în dinamică, în aşa fel încât Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) să selecteze corect categoria de pacient, pentru că "medicul nu este şi nu îşi doreşte să fie organ fiscal".

"Vom fi obligaţi ca să le spunem pensionarilor cu venitrui sub şapte milioane fie că nu le mai dăm compensate 90 la sută, ci doar 50 la sută, la fel cum se întâmplă cu toţi ceilelţi pensionari, sau îi vom ruga să ne aducă la fiecare consultaţie o dovadă de la ANAF că nu au bani la CEC pentru care primesc dobândă sau că nu au alţi bani în afară de pensie", a adăugat Tănăsescu.

Totodată, le sunt imputate medicilor de familie reţetele eliberate pacienţilor care apar internaţi, deşi este vorba, cel mai adesea, de pacienţi care s-au internat fără bilet de la medicul de familie şi sunt cazuri în care pacienţii pot primi medicamentele din spital.

"Sfidarea realităţii cunoscute care arată că pacienţii nu primesc în spital tot ceea ce au nevoie şi ceea ce au dreptul este inadmisibilă. Menţionăm că, pe anumite programe, pacienţii nici nu pot primi medicamentele din spital. Menţionăm deasemenea că am solicitat CNAS ca prin SIUI să ne avertizeze în 24 de ore dacă un pacient apare internat. Nu există prejudiciu material, pentru că pacienţii nu au primit din spital aceste medicamente şi aveau nevoie de ele. Ar fi o aberaţie să ajungem să trimitem pacienţii la casele de asigurări că să ne elibereze o adeverinţă că nu figurează internat, ca să putem elibera o reţetă", a mai spus preşedintele SNMF.

Medicilor de familie li se mai impută şi reţetele oncologice pe care le presciu, în condiţiile în care sunt judeţe în care există un singur oncolog care trimite pacienţii, cu scrisoare medicală, către medicul de familie.

"Deşi protocolul terapeutic permite doar oncologului să prescrie medicaţia specifică, uneori oncologul, pentru a face faţă, a trimis pacienţi cu scrisoare medicală care precizează prescrierea necesară, către medicul de familie. Medicul de familie a eliberat reţeta, pentru a nu lăsa pacienţii cu cancer fără tratament. Şi de această dată se impută reţeta tot medicului de familie. Înţelegem că se consideră normal să fie lăsaţi pacienţii fără tratament dacă nu există oncolog disponibil", a mai spus Tănăsescu.

Medicii de familie solicită "ferm" rezolvarea acestor probleme, "incredibile prin absurdul lor într-o ţară normală".

 

www.mediafax.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
UPSSS, acum 3784 zile, 16 ore, 29 minute, 13 secunde
DE CE VA MIRATI ASTA DENOTA FAPTUL CA ACEL MINISTRU AL SANATATII E UN CIOBAN NU UN OM CU CARTE
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.