Social

Ce promisiuni a obţinut Sanitas pentru a renunţa la greva generală!

Raluca Manolache
29 nov 2013 1517 vizualizări
“Sanitas” a făcut un sumar cu privire la rezultatele negocierilor purtate cu Ministerul Sănătăţii

Conflictul de muncă din Sănătate s-a încheiat doar după ce Federaţia “Sanitas” a obţinut mai multe promisiuni din partea ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Aşa cum au anunţat şi sindicaliştii din sistemul sanitar s-a decis suspendarea conflictului colectiv de muncă deschis la nivelul sectorului de activitate „Sănătate. Activităţi Sanitar-Veterinare” şi  amânarea grevei generale până la înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. De asemenea, printr-un comunicat de presă, Federaţia “Sanitas”, din care fac parte şi aproape 2.500 de cadre medicale din Vrancea, face un sumar cu privire la rezultatele negocierilor purtate în această perioadă. Astfel, s-a reuşit: 
 - creşterea procentului alocat din PIB la 4,5% în 2014;
 - alocarea sumelor necesare pentru plata salariilor pe ultimul trimestru prin transfer de la fondul de rezervă al Guvernului (200.000 lei);
 - aprobarea memorandumului pentru deblocarea a 1.121 de posturi;
 - plata sumelor caştigate în instanţă în 2014;
 - prin creşterea salariului minim pe economie, peste 20.000 de angajaţi din sănătate şi 90.000 din cei din asistenţa socială, cu cele mai mici venituri, vor beneficia de creşteri salariale;
 - acordarea bursei de 670 de lei medicilor rezidenţi;
 - corectarea O.U.G. 103/2013 pentru revenirea la plata dublă a sambetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale, pentru salariaţii din unităţile medicale, de asistenţă socială şi medico-sociale;
 - protejarea membrilor de sindicat din DSP-uri;
- păstrarea tichetelor de masă;
- constiuirea unui grup de lucru pentru revizuirea normativelor de personal şi regulamentului de sporuri;
 - suplimentarea bugetului pentru asistenţa stomatologică;
- posibilitatea de finanţare a spitalelor de către autorităţile locale pe toate capitolele bugetare (inclusiv salarizare);
 - excluderea din proiectul de modificare a Legii 95/2006 a incompatibilităţilor ce privesc membrii organelor de conducere ale organizaţiilor sindicale şi/sau profesionale. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.