Social

​ Compania Națională Poșta Română:Pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie 2023

Ziarul de Vrancea
2 ian 2023 1238 vizualizări

Prin intermediul unui comunicat de presă făcut public, vineri 30 decembrie 2022Compania Națională Poșta Română informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor și a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naționale de Pensii Publice, cât și cei ai Poștei Române, beneficiază de zile libere.

 Casa Națională de Pensii Publice a anuțat că va vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile. Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:

-la domiciliu – în perioada 6 – 17 ianuarie 2023;

-la ghișeele subunităților poștale – până pe data de 19 ianuarie 2023.

Ca și anul trecut, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, față de intervalul obișnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni. Este o situație specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajații din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menționăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii și subliniem că, anul trecut, Poșta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt și a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat inițial, distribuirea drepturilor bănești”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.

Compartiment Comunicare


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.