Politică

Voleibalistele de la Colegiul Unirea și CSS au câștigat Cupa Unirii

Ziarul de Vrancea
25 ian 2018 319 vizualizări

Cea de-a XIX-a ediție ”Cupa 24 ianuarie” la volei fete- licee a fost organizată de catedra de educație fizică și sport din cadrul Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” Focșani. Primul loc a fost câștigat de liceencele de la CNU, în prima grupa, iar în grupa a doua de către voleibalistele de la CSS Focșani.

Competiția s-a desfășurat în sala de sport a colegiului sub egida ”24 ianuarie – Ziua Principatelor Unite”, sub coordonarea profesorilor Ionel Ambrosie și Petru Ittu.  ”Proiectul extracurricular este cuprins în calendarul activităților educative, implicit  în calendarul sportiv al colegiului, cu implicarea directă a conducerii, în special prin reprezentantul acesteia Gabriel Danielescu”, a transmis consilierul educativ, Alexandra Tătaru. Alături de echipa gazdă, cea a Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau”, au fost invitate în competiție echipele de volei fete de la C.N. Unirea, Liceul Pedagogic ”Spiru Haret”, Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu”, C.S.S. Municipal cu două echipe, cadete și speranțe. La deschiderea competiției s-a intonat ”Imnul de Stat al României” și s-a prezentat semnificația zilei de 24 ianuarie. La deschiderea competiției au fost prezenți, în afara membrilor conducerii colegiului gazdă, și inspectorii din cadrul I.Ș.J. Vrancea, respectiv inspectorul școlar general adjunct, Aurel Șelaru, precum și inspectorii de specialitate Mihaela Simion și Mihail Fâsan. De asemenea, au mai fost prezenți, din partea Consiliului Local Focșani, consilier Cătălina Lupu, dar și profesori din cadrul colegiului gazdă, precum Mihaela Oprea, Titi Purdel, Dan Manea, Sofia Diaconu, Corina Giurcă, respectiv antrenorii echipelor de volei înscrise în competiție, Marian Rădulescu, Viorel Paizan, Constanța Călțun, Petru Ittu, Carmen Grosu, Florin Eufrosie.

Care a fost cea mai bună echipă

Competiția sportivă s-a derulat sub formă de turneu pe două grupe. În prima grupă s-au desfășurat meciurile dintre CNU, Pedagogic și C.S.S. speranțe. Grupa a doua a cuprins echipele din C.T. Edmond Nicolau, Economic și C.S.S. cadete.

Calasamentul după finalului meciurilor a arătat astfel:

Grupa I: Loc I - C.N. Unirea, antrenor prof. Viorel Paizan; Loc II – C.S.S. speranțe – prof. Petrică Damian, Loc III – Lic. Pedagogic, prof. Constanța Călțun;

Grupa II: Loc I – C.S.S cadete, prof. Marian Rădulescu, Loc II – Economic, prof. Florin Eufrosie, Loc III – C.T. ”Edmond Nicolau”, prof. Ionel Ambrosie.

Echipele, sportivele, profesorii și invitații au fost premiați cu diplome, cupe și plachete omagiale dedicate pentru implicarea în manifestările cultural artistice și sportive. S-au remarcat sportivele Teodora Diță, Maria Paizan, Irene Tăbăcaru, Andreea Grigoraș, Flavia Obodariu, Alessia Dima, Georgia Bouroș, Gabriela Pamfil, Miruna David, Andreea Fega, Paula Bălășoiu, Mădălina Brutu, Laura Ifrim, Cătălina Ciubotaaru, Miruna Pușcă, Cătălina Mircea, Alexandra Ilie, Elena Păduraru, Alexandra Ștefănescu, Diana Surpățeanu, Roxana Crețu, Alina Iacob, Raluca Soare. ”Competițiile dedicate zilelor importante din Istoria României trebuie să ne facă să reflectăm la semnificația lor, din care să înțelegem că România este, de fapt, fiecare dintre noi dar totodată un întreg, din noi toți, laolaltă”, au mai transmis organizatorii. (I. AMBROSIE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.