Politică

VIDEO | USR Vrancea, despre propunerea de buget participativ de la Focșani și semnăturile la europarlamentare

Ziarul de Vrancea
16 feb 2019 573 vizualizări

În conferința de presă susținută vineri, 15 februarie 2019, liderii USR Vrancea au readus în discuție subiectul propunerii de buget paticipativ făcută Primăriei Focșani. Aceasta constituie un concept modern de implicare a cetățenilor în luarea deciziilor din administrația locală, a explicat președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte. În urmă cu câteva zile, Cristi Valentin Misăilă, primarul Focșaniului, a considerat, într-o conferință de presă, propunerea celor de la USR drept una neserioasă, nelegală și neprofesionistă, precum și un prilej de a-și face campanie electorală.

În replică la afirmațiile primarului Misăilă liderii USR Vrancea au precizat în conferința de presă de vineri că proiectul de buget participativ se aplică în mai multe localități din România și are doar scopul de a implica cetățenii în procesul administrativ, pentru a se asigura o administrație corectă, legală, pentru dezvoltarea comunității. Bugetul participativ este o procedură modernă, care și-a dovedit eficiența în multe administrații locale din lume. 

Cosmin Timofte, președintele USR Vrancea:

”Ne aflăm în fața unei continue abordări neprofesioniste și lipsite de orice fair-play și din punct de vedere uman și din punct de vedere politic. Pe data de 27 decembrie 2018 am depus o propunere de amendament la buget, bugetul participativ pe anul 2019 l-am numit noi. Nu am primit nici până în ziua de astăzi un răspuns oficial. Ne dorim să aducem cetățenii cât mai conectați la deciziile primăriei și considerăm că partea de investiții în orașul Focșani este făcută după obiective ale PSD și nu după obiectivele cetățeanului. Ne uităm în jurul nostru și toți suntem nemulțumiți de cum arată acest oraș, atât din punctul de vedere al curățeniei, atât din punctul de vedere al străzilor adiacente, dar mai ales, spunem noi, din punct de vedere al unui management pe termen lung al acestui oraș, al unei strategii de dezvoltare. Proiectul de buget participativ se dorește a fi o formă adresată tuturor cetățenilor, tuturor organizațiilor profesionale sau diverselor ong-uri care cuprind grupuri de interese ale cetățenilor pentru a avea acces la Primăria Focșani și la mapa de lucru a Consiliului Local, la care nu pot avea acces în mod obișnuit, pentru că nu există o strategie pe termen lung a acestui oraș, care să ia în seamă toate problemele cetățenilor”,

În legătură cu numărul de semnături pe care vor să le strângă în Vrancea pentru candidaturile USR la alegerile europarlamnetare din 26 mai 2019 râspunsul celor de la USR Vrancea a fost ”cât mai multe”. Ei au precizat totuși că nu și-au propus să demareze un ”concurs de strâns semnături” în Vrancea, ci că își propun ca respectivele semnături să fie rodul convingerii celor care le vor da. Minumul pe care și l-au fixat pentru numărul semnăturilor adunate în Vrancea în aceste condiții va fi totuși de 3500. Liderii USR Vrancea au precizat de asemenea că au și o cerere depusă la Primăria Focșani pentru amplasarea unor corturi cu ajutorul cărora să adune semnăturile menționate. Sunt însă pregătiți și-n cazul în care cererea le va fi refuzată


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.