Politică

VIDEO | Cum justifică PNL Focșani boicotarea ședinței Consiliului Local Focșani de marți

Ziarul de Vrancea
22 apr 2021 2499 vizualizări

Reprezentanții PNL Focsani au adus justificări, pe Facebook, în legătură cu boicotarea de către aleșii locali focșăneni liberali a ședinței extraordinare a CL Focșani, convocată „de îndată” marți, 20 aprilie 2021. Reamintim că în afara celor 2 viceprimari, consilierii majorității PNL-USR-PLUS au boicotat atât ședința extraordinară convocată marți, cât și ședințele comisiilor de specialitate ale aceluiași for. Din această cauză, ședința convocată de primarul municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, nu s-a putut desfășura.

„Suntem acuzaţi la fiecare şedinţă a Consiliului Local că nu votăm proiectele propuse de primarul municipiului Focșani.

Însă nu am fost şi nu vom fi de acord cu proiecte băgate sub nas, cu câteva ore înainte de şedinţă, proiecte care vizează cheltuirea unor sume foarte mari din bugetul local, cu dedicaţie către anumite firme de casă, apropiate PSD.

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi se află şi un proiect privind acordarea mandatului special primarului să aprobe întreaga documentaţie de atribuire în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubritate a localităţilor Focşani şi Goleşti. Pe înţelesul tuturor, se doreşte ca primarul să prelungească contractul păgubos care expiră pe data de 3 mai.

Grupul consilierilor locali PNL USR PLUS doreşte ca acest contract să fie făcut public, iar societatea să vină cu oferte de preţ reale, nu ca acum, unele mai mari chiar de 3 ori decât preţul pieţei. Nu suntem împotriva investiţiilor, împotriva dezvoltării însă vrem o transparenţă în cheltuirea banului public.”-PNL Focsani

Consiliul Local Focșani fusese convocat marți, 20 aprilie 2021, de la ora 13:00, în ședință extraordinară. Pe propunerea de ordine de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâri.

Primul se referea la avizarea documentației de atribuire pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public a localităților membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești, județul Vrancea și acordarea mandatului special Primarului municipiului Focșani să aprobe întreaga documentație de atribuire în cadrul adunării generale a asociației.

Celelalte două proiecte erau unele reluate, deoarece nu au fost votate în ședințele CL Focșani anterioare. Este vorba de modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Focșani nr. 461/28.11.2018 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza Documentație Avizare Lucrări de Intervenție pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare Piațeta Teatru și Piațeta Milcovul”; precum și de aprobarea Bugetului creditelor interne al municipiului Focșani pe anul 2021, cu modificările și completările ulterioare.

Vizionați mai jos înregistrarea integrală a încercării de desfășurare a ședinței extraordinare a CL Focșani, convocată „de îndată” marți 20 aprilie 2021:

Citiți și :VIDEO | Precizările primarului Misăilă după boicotul ședinței CL Focșani de marți 20 aprilie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.