Politică

VIDEO | Consilierul județean Cristi Irimia a plecat din PNL

Mihai Boicu
30 sep 2019 4220 vizualizări

Consilierul județean PNL Cristi Irimia a decis să renunțe la politică și să dedice unui alt proiect jurnalistic.

”Începând de mâine, 1 octombrie a. c., voi fi implicat într-un proiect jurnalistic ce vizează domeniile justiție-ordine publică-protecția copiilor, urmând să colaborez cu mai multe ONG-uri din aria respectivă și să fac parte dintr-o astfel de asociație. Noua postură este incompatibilă cu cea de membru de partid, astfel că am decis să renunț la calitatea de membru al Partidului Național Liberal și, implicit, la cea de consilier județean”, a arătat Cristi Irimia. Acesta a avut peste 500 de luări de cuvânt în plenul CJ și a inițiat mai multe proiecte de hotărâri în cei trei ani și patru luni în care a fost consilier județean. Ședința  CJ care a avut luni a fost ultima la care Cristi Irimia a participat. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.