Politică

(Update) VIDEO | Biroul Executiv al PNL a decis excluderea lui Ludovic Orban din partid. Ce vor face susținătorii lui Ludovic Orban din Vrancea?

Ziarul de Vrancea
17 nov 2021 3249 vizualizări

Biroul Executiv al PNL a decis în ședința de vineri, 12 noiembrie 2021, excluderea lui Ludovic Orban din partid, după aproape 30 de ani de când acesta s-a alăturat liberalilor. Decizia a fost luată cu un vot covârșitor în ședința conducerii partidului, 31 dintre cei prezenți votând pentru, 2 împotrivă, iar 2 s-au abținut. Decizia finală trebuie să fie aprobată de Consiliul Național.Pentru PNL Vrancea, ultimele desfășurări ale evenimentelor legate de soarta lui Ludovic Orban în partid și de deciziile sale ulterioare au o importanță specială. Aceasta deoarece, este de notorietate, doi parlamentari PNL de Vrancea, deputații Ion Ștefan și Ionel Dancă l-au urmat până acum în toate deciziile politice luate pe fostul lider PNL. Dacă cei doi deputați vor proceda la fel în continuare și ce efecte vor avea asemenea decizii la vârful PNL Vrancea, sunt întrebări la care răspunsurile s-ar putea contura curând. 

„Astăzi, Iohannis și slugile lui din PNL aduc PSD la Guvern. Decizia de azi mă face un om liber”, a precizat Ludovic Orban după ședința Biroului Executiv al PNL care a decis excluderea sa în ședința de vineri, 12 noiembrie 2021.

VIDEO:Ludovic Orban

 BEX a decis în ședința de vineri 12 noiembrie 2021 cu 31 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 2 abțineri, excluderea lui Ludovic Orban din PNL. Decizia a fost luată cu un vot covârșitor în ședința conducerii partidului.Decizia finală trebuie să fie aprobată de Consiliul Național. În spatele ușilor închise oamenii lui Florin Cîțu l-au atacat dur pe Orban căruia i-au reproșat că nu a fost așa de vocal când a ajuns premier și cu voturile PSD.

Apropiații lui Florin Cîțu l-au atacat la scenă deschisă pe Ludovic Orban. Florin Roman, Dan Vîlceanu și Pavel Popescu au fost sunt printre ei. „Spuneați că soții sau soțiile unora din ALDE trebuie păstrați. Ce faceți e grobian acum. PNL v-a susținut mereu. Dacă vă punea premier iar președintele, îi faceati curat în casă, îi umpleati si butelia. Ați ajuns prim-ministru cu voturile PSD. A doua înscăunare, tot cu voturile PSD. Am fost martor la discuțiile cu dvs și Ciolacu”, i-a spus Florin Roman lui Orban.

„Ați încălcat statutul și codul etic. În integralitate codul mai ales. Trebuia să fiți exclus mai demult. V-ați făcut colegii slugi. Aveți o obsesie”, i-a spus și Dan Vîlceanu.

„Este o decizie a partidului. Eu mă voi pronunța în BEX. Nu e vorba despre persoana lui Ludovic Orban. Orice membru încalcă statutul trebuie să suporte consecințe. Aceleași pe care le-au încălcat și Cataramă și Daniel Zamfir” a răspuns Florin Cîțu înaintea ședinței Biroului Executiv al PNL de vineri 12 noiembrie 2021, la întrebarea jurnaliștilor referitoarea la excluderea din partid a lui Ludovic Orban 

În replică, Ludovic Orban a spus că-i va cere din nou demisia lui Florin Cîțu. „O să-i spun domnulului Cîțu că nu e calificat să conducă o administrație de scară de bloc, darămite PNL”, a spus fostul șef al PNL.

El a criticat din nou PNL și pe președintele Klaus Iohannis, pentru „amantlâcul jenant cu PSD”. 

Reacția lui Ludovic Orban, după votul din BEX:

  • Sunt onorat că sunt victima unei găști demolatoare
  • Sunt victima unei găşti demolatoare care a luat o decizie absurdă. În loc să plece ei de la conducerea partidului sau să se excludă pe ei pentru ceea ce au făcut, au formulat excluderea mea din PNL
  • De ce spun că sunt onorat? Pentru că acest lucru demonstrează clar că eu nu am absolut nicio legătură cu toate nenorocirile care au fost făcute de Iohannis şi de gaşca demolatoare după data de 1 iunie. Aici e vorba de aruncarea României în criză, lăsarea românilor fără apărare în momente de criză sanitară, economică
  • Această gașcă demolatoare pilotată de Klaus Iohannis este cea care a făcut praf PNL, democrația și coaliția de guvernare
  • Și-a desăvârșit opera prin aducerea PSD la guvernare
  • Ar trebui să le fie rușine și când se plimbă pe stradă să stea cu ochii în pământ
  • Iohannis ar trebui să-și ceară scuze către cei peste 6,5 milioane de oameni care i-au acordat încrederea și de care și-a bătut joc
  • Iohannis a intervenit să fiu schimbat din funcția de președinte al PNL pentru că nu aș fi acceptat niciodată alăturarea PSD
  • Decizia de azi mă face un om liber să-i reprezint pe oamenii din țara asta care cred că au șansa să fie reprezentanți corect la nivel politic
  • Sunt liber să vin cu o construcție politică sănătoasă
  • Sunt liber să construiesc cu toți colegii mei liberali care au decență și respect pentru oameni o forță, un proiect național bazat pe valorile creștine
  • Nu îmi pare rău de nimic din ce am făcut în ultimii 31 de ani
  • Cei care conduc azi PNL au transformat partidul într-un loc de prostituție politică, stând la braț cu dușmanul

Ludovic Orban a intrat în politică în 1992 ca membru al PNL- Aripa Tânăra (PNL-AT), partid care s-a rupt din vechiul PNL (condus de Radu Câmpeanu) în vara anului 1990, la iniţiativa unui grup de tineri liberali format din Călin Popescu Tăriceanu, Dinu Patriciu şi Andrei Chiliman.

A fost consilier local, viceprimar al Capitalei, ministru al Transporturilor, parlamentar şi prim-ministru.

În 2014, a pierdut şefia PNL în faţa Alinei Gorghiu, sprijinită de Klaus Iohannis. În 2017, a fost ales preşedinte al PNL după o competiţie cu Cristian Buşoi. La Congresul PNL din septembrie a candiat pentru un nou mandat şi a pierdut în faţa lui Florin Cîţu, susţinut, la fel ca Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi, tot de Klaus Iohannis.

Imediat după pierderea alegerilor, Ludovic Orban a anunțat că parteneriatul său cu președintele Klaus Iohannis s-a încheiat. A urmat un șir de acuzații la adresa succesorului său, Florin Cîțu, și a șefului statului, pe care l-a acuzat că este "vinovatul principal pentru declanşarea crizei politice”. Ludovic Orban a susținut de mai multe ori de la debutul crizei politice că soluția era refacerea coaliției PNL-USR-UDMR, cu un alt premier PNL.

Fostul președinte al PNL face planul pentru un nou partid.

„Sunt victima unei găști demolatoare care a decis excluderea mea din PNL. Sunt onorat, pentru că acest lucru demonstrează clar că nu am nicio legătură cu toate deciziile luate de Klaus Iohannis și gașca demolatoare (...) Decizia de astăzi mă face un om liber să reprezint românii care au nevoie de oameni loiali, dedicați servirii interesului public. Sunt liber să construiesc o forță politică, alături de toți colegii liberali care au onoare, bun simț, și respect, o forță care să dea României un proiect național, liberal.”, a declarat Orban la finalul ședinței de vineri 12 noiembrie 2021, a Biroului Executiv al PNL în care s-a votat excluderea sa din partid

„Înhăitarea dintre PNL și PSD, trădându-i pe cei care au votat fiecare dintre cele două partide, nu este altceva decât o modalitate de a silui o țară întreagă la o guvernare împotriva voinței poporului român. (...) Această cârdășie inexplicabilă dintre Iohannis și PSD mă obligă pe mine și pe colegii mei cu conștiință să nu-i lăsăm fără reprezentare politică și fără speranță pe oamenii care ne-au acordat încrederea”, a scris Orban pe Facebook, la începutul săptămânii.

Recent, Orban a declarat că noul partid pe care-l va face dacă drumurile sale și ale PNL se vor despărți se va numi Forța Liberală sau Forța Națională Liberală.

Text informații:hotnews.ro 

Pentru PNL Vrancea, ultimele desfășurări ale evenimentelor legate de soarta lui Ludovic Orban în partid și de deciziile sale ulterioare au o importanță specială. Aceasta deoarece, este de notorietate, doi parlamentari PNL de Vrancea, deputații Ion Ștefan și Ionel Dancă l-au urmat până acum în toate deciziile politice luate pe fostul lider PNL. Dacă cei doi deputați vor proceda la fel în continuare și ce efecte vor avea asemenea decizii la vârful PNL Vrancea, sunt întrebări la care răspunsurile s-ar putea contura curând.   

Știre actualizată vineri 12 noiembrie 2021 ora 15:30 postarea activată pe contul de facebook al deputatului PNL de Vrancea Ionel Dancă:Pleacă Ludovic Orban din PNL, plec și eu!

Este clar: cine critică echipa distrugătoare de conducere a PNL, care a îngenuncheat partidul și a dus România la picioarele PSD, este exclus din PNL.

Nu pot accepta trădarea și bătaia de joc a românilor de către Klaus Iohannis și PNL care dau acum guvernarea țării pe mâna PSD, împotriva a tot ceea am luptat și muncit și împotriva a tot ceea ce au crezut românii care ne-au votat.

Excluderea lui Ludovic Orban din PNL înseamnă să scoți spiritul liberal din PNL care a luptat întotdeauna pentru o dezvoltare liberală și democratică a României fără PSD.

Istoria Partidului Național Liberal din ultimii 30 de ani se identifică cu Ludovic Orban care și-a dedicat aproape toată viața partidului și a luptat cu toată energia împotriva avatarurilor comuniste din politica românească, de la FSN, FDSN, PDSR și PD până la actualul PSD.

Din păcate, o gașcă de nevertebrate politice, de lichele și trădători, de impostori și bufoni, instalată totalitar la conducerea PNL de către președintele Klaus Iohannis, distruge Partidul Național Liberal și își bate joc de români, predând guvernarea și țara la PSD.

Dar, mai gravă decât distrugerea celui mai frumos partid istoric din România este distrugerea speranței într-o guvernare de dreapta care să dezvolte România, așa cum așteaptă românii de mulți ani.

Eu încă mai am această speranță și sunt hotarat să lupt în continuare pentru o nouă politică națională liberală care să le ofere românilor din nou încrederea într-o guvernare de dreapta care să ofere șansa de dezvoltare și de realizare în viață fiecărui român.

Indiferent de nume și de siglă, suntem și rămânem liberali, pentru România până la capăt!”-Ionel Dancă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.