Politică

VIDEO | A știut sau nu Cătălin Toma că inaugurează la Panciu o investiție care mai fusese inaugurată o dată în 2016?

Ziarul de Vrancea
16 sep 2022 5450 vizualizări
FOTO STÂNGA: Inaugurarea în iunie 2016 a „Centrului social de recuperare și reabilitare neuromotrie pentru persoane adulte Panciu”. FOTO DREAPTA: Inaugurarea aceluiași centru, la șase ani distanță, sub un alt nume: „Centrul de recuperare neuromotorie și reumatologică de la Panciu”. Conform principiului „mulți văd, puțini cunosc și mai puțini înțeleg!”
FOTO STÂNGA: Inaugurarea în iunie 2016 a „Centrului social de recuperare și reabilitare neuromotrie pentru persoane adulte Panciu”. FOTO DREAPTA: Inaugurarea aceluiași centru, la șase ani distanță, sub un alt nume: „Centrul de recuperare neuromotorie și reumatologică de la Panciu”. Conform principiului „mulți văd, puțini cunosc și mai puțini înțeleg!”

A doua zi după inaugurarea cu fast a Centrului de recuperare neuromotorie și reumatologică de la Panciu a apărut în mediul online local informația verificată cu dovezi prezentate public că investiția mai fusese inaugurată acum 6 ani, în iunie 2016, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale de la acea vreme, de către fostul primar PSD Iulian Nica. Ridicolul întâmplării este unul evident. La fel și încercarea de a păcăli vrâncenii printr-o șmecherie politică destul de ieftină.

A apărut însă, firesc, întrebarea: știa sau nu Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, în momentul participării, despre veritabila păcăleală administrată vrâncenilor prin această reinaugurare după 6 ani? Cel mai corect ar fi fost, desigur, să explice Cătălin Toma acest lucru. Cum însă el n-a considerat necesar să o facă, redăm în continuare ce a spus în aceeași zi în care a participat la inaugurarea Centrului de Zi și Recuperare „Sfânta Maria” din bd. Independenței nr. 6, la parterul clădirii în care sunt cabinetele medicilor de familie (n.r. miercuri 7 septembrie 2022) despre respectiva investiție, într-un interviu difuzat de postul de televiziune Atlas TV Focșani.

Cătălin Toma: „Centrul de recuperare de la Panciu este o idee excelentă a domnului Mărăscu, a domnului primar. Chiar îl felicit pe această cale și pe colaboratorii dumnealui, pentru că singur nu poate. Este o idee bună, în sensul în care a înființat un centru de terapie. Aici vorbim de cabinete, vorbim de câteva cabinete unde vor avea acces toate persoanele care au probleme de mobilitate sau alte probleme cu sănătatea. În așa fel încât când trebuie, să vină cu o recomandare de la medicul specialist, în sensul în care acel tratament să se facă conform regulilor sanitare. Este o investiție care a fost finanțată prin POR prin Programul Operațional Regional. Deci vorbim de fonduri europene, dar și de fonduri de la bugetul local. Înțeleg că valoarea sumei de 100.000 lei (n.r. de la bugetul local) și în total este undeva la 1 milion 700 mii de lei. O investiție bună, care aduce până la urma-urmei un plus, în sensul în care atâta timp cât tu, comunitate, te îngrijești de problemele medicale, e un semn că-ți dorești viitor. Despre primarul Mărăscu și centrul de recuperare inaugurat a doua oară (...) Se vede că-i place acest domeniu.Chiar mi-a mai arătat, am văzut împreună cum a făcut lucrările. Și într-un timp scurt. Pot spune. A lucrat la modernizarea orașului. În sensul în care a pus în operă câțiva kilometri buni de trotuare și a asfaltat o porțiune.de drum care este chiar în mijlocul orașului. Are proiecte din ce am văzut și pentru modernizarea altor clădiri de importanță zonală. Și totodată e bine să știe toată lumea că Panciu va beneficia de acest contract prin Programul Național de Investiții de 17 milioane de lei. Este un program amplu. Un program care privește foarte multe străzi din orașul Panciu și de asemenea din partea noastră că vorbim de acele table interactive, că vorbim de susținerea de la buget pentru anumite lucrări, la fundamentarea bugetului pot să-l asigur, și să-i asigur pe pănceni, de tot sprijunul nostru și de toată susținerea pe care o poate oferi Consiliul Județean ”    

Dovada că amintitul centru, care pe atunci se numea „Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte Panciu” (n.r. și faptul că i s-a schimbat numele poate fi o dovadă a premeditării clare a păcălelii reinaugurării din 7 septembrie 2022) apare într-un comunicat de presă al Primăriai Panciu din 2 Iunie 2016

„Joi, 2 iunie 2016, la ora 11.00, primarul Iulian Nica inaugurează trei obiective de investiții deosebit de importante pentru comunitatea pănceană: Palatul Administrativ al Orașului Panciu, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Panciu și Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotrie pentru persoane adulte Panciu.

Palatul Administrativ al Orașului Panciu, din strada Titu Maiorescu nr. 15, a fost modernizat prin implementarea proiectului „Refacere și modernizare sediu Primărie Oraș Panciu, județul Vrancea“, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și a Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În perioada 2011-2012, clădirea a fost consolidată și reabilitată seismic datorită implementării a două proiecte incluse în Programul de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătire pentru situaţii de urgenţă – Componenta B: Reducerea riscului seismic, finanţat de Banca Mondială.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Panciu, construit pe strada Titu Maiorescu nr. 15, a fost realizat prin intermedul proiectului cu același nume, în valoare totală de 619.798,72 lei. Investiția a fost cofinanţată de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.

Centrul social de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte Panciu, amplasat la parterul fostei Case a Agronomului, a fost cofinanțat de Uniunea Europeană, prin FEDR, în cadrul POR 2007-2013. Autoritatea de Management a fost Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar Organismul intermediar – Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.745.431,44 lei.”

Ce a postat pe contul său de Facebook Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea, după ce a participat la inaugurarea Centrului de recuperare neuromotorie și reumatologică de la Panciu:

„Astăzi (n.r. miercuri 7 septembrie 2022) se inaugurează Centrul de recuperare neuromotorie și reumatologică de la Panciu aflat în subordinea Primăriei.

Investiția a fost făcută, în principal, din fonduri nerambursabile (1.187.455,22 lei), contribuția proprie în proiect fiind de 220.150,78 lei.    

Primăria Panciu a mai investit în lucrări de compartimentare și dotări, inclusiv aparatură de fizioterapie, în cuantum de circa 100.000 lei.

Beneficiarii centrului vor fi persoanele care au nevoie de recuperare neuromotorie și reumatologie. Sănătatea este importantă și e nevoie de astfel de inițiative!

Felicitări domnului primar Nicolai Mărăscu pentru implicare și succes în continuare!”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.