Un economist de 29 de ani, candidatul PNL la Primăria Jariștea
Marius Ciprian Gama, funcționar în cadrul primăriei, candidează din partea PNL pentru funcția de primar
PNL Vrancea a stabilit cine va reprezenta organizația la alegerile locale parțiale pentru funcția de primar al comunei Jariștea care vor avea loc pe 11 iunie. Liberalii mizează pe un tânăr funcționar din primărie, Marius Ciprian Grama, în vârstă de 29 de ani. Candidatul liberal lucrează la compartimentul Mediu din primăria Jariștea și este licențiat în Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor. Anunțarea candidatului a avut loc cu ocazia deschiderii cabinetului parlamentar de la Jariștea al senatorului Cătălin Toma, fostul primar al comunei. ”Când aveam 30 de ani am candidat și eu pentru prima dată la funcția de primar. Îi urez succes lui Ciprian și mulțumesc comunității din Jariștea pentru susținerea oferită de-a lungul anilor. De aceea am și ales să deschid un cabinet parlamentar în Jariștea, problemele din mediul rural fiind la fel de importante ca și cele din mediul urban”, a declarat senatorul Cătălin Toma. Într-o postare pe Facebook acesta a spus că Marius Ciprian Grama este cunoscut ca fiind ”omul primarului”, dar că aceasta înseamnă un avantaj pentru candidatul PNL, deoarece ”cunoaște ce înseamnă să-i sprijini și să-i asculți pe oameni la nevoie, cunoaște proiectele europene, dar și plusurile și minusurile administrației locale”. ”Am acceptat cu onoare propunerea de a fi candidat și le mulțumesc colegilor liberali din Jariștea pentru susținere. Vreau să continui proiectele începute de domnul senator Cătălin Toma și să-mi pun cunoștințele și tinerețea în slujba oamenilor din comuna la care țin atât de mult”, a afirmat la rândul său Marius Ciprian Grama. Senatorul Cătălin Toma a condus administrația locală din anul 2008, iar anul trecut a candidat pentru o funcție de senator din partea PNL, pe care a și obținut-o. Comuna Jariștea este considerată la ora actuală un fief al liberalilor și, în aceste condiții, sunt șanse mari ca localitatea să fie condusă tot de către un liberal în continuare. Deocamdată, cei de la PSD nu au anunțat cine îi va reprezenta pe 11 iunie. (M. B.)