Politică

Ultima oră | S-a făcut primul pas în încercarea de excludere din Consiliul Local Focșani a lui Costel Bîrsan

Ziarul de Vrancea
27 nov 2018 2354 vizualizări

Acest prim pas este făcut public prin intermediul unui Comunicat de presă asumat de viceprimarul Marius Iorga, președintele organizației Focșani a Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR).Sub  sigla acestei formațiuni politice ,UNPR, atât Costel Bîrsan, cât și Marius Iorga au intrat în CL Focșani  la alegerile locale din vara anului 2016.Între timp situația juridică a UNPR a devenit neclară.Aceasta deoarece  după alagerile locale din 2016, Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a fuzionat  cu Partidul Mișcarea Populară (PMP) condus  de fostul președinte al României,Traian Băsescu.Între timp însă, amintita fuziune a rămas nefinalizată juridic ,context în care iată reînvie ”l,a nevoie”UNPR!Redăm mai jos comunicatul de presă transmis  de Marius Iorga în calitate de președinte al organizației municipale Focșani UNPR.

”În urma multiplelor derapaje politice, ignorarea intereselor de partid, alipirea față de P.N.L. în cadrul Consiliului Local Focșani, total împotriva ideologiei partidului U.N.P.R. de centru-stânga dar și votul fără conștiință împotriva tuturor proiectelor de interes public și cetățenesc , construcții, dezvoltare și de infrastructură din cadrul Consiliului Local al Municipiului Focșani, Biroul Politic Permanent al Organizației U.N.P.R. a Municipiului Focșani, întrunit în ședință ordinara, a hotărât cu 18 voturi pentru și o abtinere excluderea dlui. Bîrsan Costel din cadrul partidului U.N.P.R.

Organizatia U.N.P.R. a Municipiului Focșani”

După cea a aflat de la jurnaliști,marți 27.11.2018, seara  că a fost exclus din partid,Costel Bîrsan spune că nu a fost convocat  să i se aducă la cunoștință acestă intenție și nici motivele pentru care s-ar lua o astfel de hotărâre. Bîrsan nu și-a ascuns intenția, în convorbirea avută cu redactorii  Ziarului de Vrancea pe subiectul excluderii sale, de a  face plângere penală celor care l-au dat afară din UNPR. ”UNPR Focșani nu mai există, nu au sediu, unde s-au întâlnit acești domni ca să mă execute? Voi contesta această excludere și voi face plângere penală împotriva lor, e o hotărâre ilegală, nu am fost anunțat, nu am fost prezent, nu am primit nici o hârtie în acest sens.” a declarat Costel Bîrsan.

Procedural hotărârea anunțată prin comunicat de Marius Iorga, trebuie confirmată de Biroul Județean al UNPR al cărui președinte este fostul parlamnetar PP-DD de Vrancea,Neagu Murgu.Abia apoi această  hotărâre confirmată ar trebui să ajungă la Prefectura Vrancea  iar funcție de decizia de aici ,vor urma probabil mai multe acțiuni în instanță.Rămâne însă de văzut dacă aceste acțiuni se vor derula cu Bîrsan  Costel, membru al CL Focșani,  și cu drept de participare la ședințele CL,  până la o soluție finală în justiție  ,așa cum s-a întâmplat în cazul  fostei consiliere PNL, Ana Maria Panaite.Sau,dimpotrivă, cu Bîrsan Costel exclus  din CL Focșani, și fără drept de a mai lua parte la ședințele menționate ale miniparlamnetului municipiului reședință de județ.În zilele următoare aceasta va fi miza evoluției acestui caz . 

Reamintim că în CL Focșani, Costel Bîrsan a încurcat în numeroase  cazuri întrunirea majorității de 2/3 de voturi(alături de grupul de consilieri locali PNL, de regulă) necesară pentru aprobarea proectelor de hotărâri referitoare la patrimoniul municipiului Focșani.Nici fără Costel Bîrsan acestă majoritate nu poate fi întrunită.Pentru a fi posibilă mai este este nevoie de  ”ajutorul” măcar încă unui vot venit din grupul consilierilor PNL.Prin urmare dacă excluderea lui Costel Bîrsan din CL Focșani devine reallitate, ar putea apărea ”la pachet” o nouă  ”surpriză” de tipul Ana Maria Panaite, și în rândul grupului de consilieri PNL .

Citiți și:Costel Bârsan, membru CL Focșani: ”În iarnă s-a încercat mituirea mea cu o sumă cu 5 zerouri, în euro!”;

Mită în euro, cu 5 zerouri | Reacția primarului Misăilă, după declarația consilierului local Costel Bîrsan, referitoare la tentativa de mituire;

Costel Bîrsan cere Primăriei Focșani să finanțeze o rețea de alimentare cu gaze în Mîndrești,

Transmisiune ZdV-TV : Conferința de presă a consilierilor locali focșăneni, Costel Bîrsan și Nicu Tănase;

Transmisiune ZdV-TV-ședința CL Focșani convocată de liberali și consilierul Costel Bîrsan pe tema terenului pentru un nou spital la Focșani;

Consilierul Bîrsan cere demisia primarului: „Misăilă pune bețe în roate construcției unui nou spital județean la Focșani“;

Asta e părerea mea:Este unul dintre cele mai dificile momente pentru statul român din ultimii 27 de ani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.