Politică

Tinerii liberali vrânceni au donat sâmbătă 29 ianuarie 2022, sânge în scop umanitar în cadrul unei acțiuni organizate la nivel național

Ziarul de Vrancea
31 ian 2022 1187 vizualizări

Gestul tinerilor liberali este explicat prin intermediul unui comunicat de presă

Din inimă pentru România-De Mica Unire, Tineretul Național Liberal anunță o amplă campanie națională de donare de sânge.

Aniversăm astăzi 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric de mare însemnătate pentru toți românii. Un moment care reprezintă piatra de temelie pentru înfăptuirea statului unitar național român și care a creat condițiile obținerii Independenței de stat, iar ulterior a realizării Marii Uniri din 1918.

Pandemia de COVID-19 a condus la o scădere de 20% a numărului de donatori față de anul 2019, perioadă în care acoperirea necesarului de transfuzii sangvine a fost una deficitară. Ne dorim să schimbăm statisticile și să fim mai uniți ca niciodată - făcând astfel un munte de bine României și tuturor celor care au mare nevoie de sânge.

Vă invităm să fiți parte a acestei campanii în data de 29 ianuarie 2022  sâmbătă.Unde?În toate centrele de transfuzii din municipiile reședință de județ .Acestea vor fi deschise în intervalul 08:00-12:00.

Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg. În cazul unei administrări recente a unei doze de vaccin, se poate dona după 7 zile de la vaccinarea cu Pfizer / Moderna și 30 de zile după vaccinarea cu Johnson&Johnson.

Și pentru a ne asigura că vestea ajunge în toată țara - BlooDoChallenge este alături de noi. Aplicația lor digitalizează carnetul donatorului, oferă opțiunea de programare online și vă ține la curent cu campaniile de donare din toată țara. Din inimă, pentru România se găsește și în aplicația lor, disponibilă pe: https://bloodochallenge.com.

Din inimă, pentru România - TNL donează


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.