Politică

S-a constituit Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret de pe lângă CJ Vrancea

Mihai Boicu
6 mar 2018 1326 vizualizări

Marți a fost loc ședința de constituire a Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret de pe lângă Consiliul Județean Vrancea.

La întâlnire au participat reprezentanții a șase organizații non – guvernamentale, alături de un reprezentant al Consiliului Județean al Elevilor și cei trei consilieri județeni numiți, prin hotărâre a CJ, pentru a face parte din acest organism. Este vorba de Cristian Dănuț, care a fost ales președinte al Consiliului, Ciprian Epure și Mircea Adam. ”Potrivit prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, autoritățile finanțatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile. În acest sens, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost stabilite, de comun acord cu asociațiile participante, domeniile de interes alese pentru o viitoare sesiune de depunere a unor proiecte pentru tineri, care ar putea primi finanțare de la Consiliul Județean Vrancea, respectiv: Educație, Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, Sport și Voluntariat”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Vrancea.  Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret are rolul de consultare a societății civile în ceea ce privește problematicile de tineret de la nivelul județului Vrancea. Pentru informații suplimentare, a fost înființată o secțiune dedicată acestui organism pe site-ul CJ Vrancea. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.