Politică

Mită în euro, cu 5 zerouri | Reacția primarului Misăilă, după declarația consilierului local Costel Bîrsan, referitoare la tentativa de mituire

Ziarul de Vrancea
5 oct 2018 3232 vizualizări

Reamintim că în cadrul unei conferințe de presă susținută joi, împreună cu liberalul Nicu Tănase, consilierul local focșănean UNPR (PMP) Costel Bîrsan a declarat că i s-ar fi oferit mită pentru a vota proiectul de reabilitare a rețelelor de termoficare din cartierul Bahne. ”În iarnă s-a încercat mituirea mea cu o sumă cu 5 zerouri, o sumă în euro, pe care am refuzat-o. E vorba despre o persoană din administrația Primăriei Focșani”, a menționat Bîrsan​. Citiți întreg articolul despre acest subiect, accesând titlul alăturat: Costel Bârsan, membru CL Focșani: ”În iarnă s-a încercat mituirea mea cu o sumă cu 5 zerouri, în euro!”

Reacția primarului Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, după declarați consilierului local focșănean Costel Bîrsan poate fi citită în continuare. Aceasta a fost postată vineri, în jurul orei 11,00 pe contul de facebook Cristi Valentin Misăilă

Am aflat cu stupoare, din presa locală, că un domn consilier local ar fi fost supus unei tentative de mituire, fără a se preciza care este persoana presupusă a fi mituitor și care ar fi fost scopul acestei tentative. Când se presupune că oferi o asemenea sumă – cu cinci zerouri, în euro – după cum declară domnul consilier, înseamnă că miza este foarte mare și mă întreb: care este această miză?

Somez, pe această cale, pe domnul consilier local Bîrsan Costel, să precizeze clar numele și prenumele presupusului mituitor, precum și care ar fi fost miza așa-zisei mite. Totodată, solicit autorităților competente să se autosesizeze și să aplice prevederile legale în acest caz. Apreciez că asemenea afirmații aduc grave prejudicii imaginii administrației publice locale, în paranteză fie spus, din care fac parte și consilierii locali, inclusiv domnul Bîrsan Costel (putem presupune că așa-zisul mituitor poate fi și un consilier local).

Am urmărit înregistrarea conferinței de presă susținută de reprezentanții Partidului Național Liberal și domnul Bîrsan și cred că, din rațiuni politice, se aruncă, în orice ocazie, cu noroi în activitatea administrației locale, repet, din care fac parte și consilierii locali. Înțeleg că acesta este rolul opoziției, dar nu înțeleg de ce trebuie să faci opoziție numai prin minciună și cu scopul de a proteja interesele personale sau ale grupării din care faci parte.

În final, vreau să-i asigur pe toți locuitorii municipiului Focșani că noi facem numai o singură politică și anume politica cetățeanului.

Cu deosebit respect,

Primar

Cristi Valentin Misăilă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.