Politică

„Răscoala” de la PNL Panciu împotriva primarului Mărăscu s-a terminat, sau a luat o pauză. Vineri a fost aprobat bugetul orașului pe 2023

Ziarul de Vrancea
6 feb 2023 2232 vizualizări

Reamintim că după ce de marți, 31 ianuarie, proiectului de buget pe 2023 nu a trecut la vot în ședința Consiliului Local al Orașului Panciu (cel mai curios fiind faptul că nu mai puțin de 4 consilieri PNL din cei 7 câți sunt în miniparlamentul local al Orașului nu și-au susținut primarul, abținându-se la votul acestui proiect) miercuri 01 februarie a avut loc un nou episod în veritabila „răscoală” politică de acolo. Concret, președintele organizației a făcut public următorul comunicat: ”Organizația PNL Panciu informează că se delimitează de toate acțiunile și declarațiile publice ale domnului Primar Nicolai Mărăscu. Nu-i susține demersul îndreptat împotriva salariaților Primăriei Panciu și nici atitudinea sfidătoare față de cetățeni. PNL Panciu înțelege să acționeze și pe mai departe în interes public, transparent, pentru și alături de cetățenii urbei noastre. Vă mulțumim! Președinte, Ungureanu Marian-Ciprian”. După cele două episoade însă combatanții par să fi revenit la sentimente mai bune. Anunțul că s-a întâmplat așa l-a făcut chiar primarul Nicolai Mărăscu într-o postare activată pe contul său de facebook. Vineri, 03 februarie 2023 a făcut publică știrea că ”bugetul pe anul 2023 al orașului Panciu a fost aprobat”. Citiți în continuare textul integral al aceste postări.

”Bugetul pe anul 2023 al orașului Panciu a fost aprobat

 Astăzi (n.r. vineri), 3 februarie 2023, Consiliul Local Panciu a aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2023.

 Întruniți în ședință extraordinară, cei 14 aleși locali prezenți au votat în unanimitate proiectul de buget în varianta supusă dezbaterii.

Apreciez înțelepciunea de care au dat dovadă și le mulțumesc, totodată, tuturor aleșilor locali care are au pus mai presus de toate interesele orașului și ale cetățenilor, aprobând în unanimitate Bugetul pe anul 2023.”-Primar, Nicolai Mărăscu

Este posibil ca „domolirea răsculaților” din PNL Panciu să se fi produs și în urma mesajului pe care, președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma l-a transmis acestora prin intermediul unui răspuns la o solicitare a cotidianului nostru:

Situația neplăcută de la Panciu se va analiza zilele acestea în forurile statutare, dar cu voia dumneavoastră, fac un apel la toți cei implicați să se gândească la oameni și nu la orgolii personale. Respectul cetățeanului se câștigă prin respectarea legii și responsabilitate. Vă mulțumesc pentru solicitarea acestor clarificări.”

Solicitarea Ziarului de Vrancea, în urma căreia președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma a oferit răspunsul de mai sus a fost aceasta:

Vă rugăm să vă exprimați un punct de vedere privind conținutul comunicatului de presă făcut public miercuri, 01 februarie 2023 de către președintele PNL Panciu. Și care-s problemele în opinia dvs din organizața respectivă unde 4 consilieri liberali din Comsiliul Local al Orașului Panciu s-au abținut la votarea proeictului de buget pe 2023 inițiat de primarul PNL?”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.