Politică

Propunerea evaluatorului Radu Țigănuș ca subprefect de Vrancea, aprobată în structurile de conducere de la București ale USR-PLUS

Ziarul de Vrancea
19 feb 2021 2321 vizualizări
Radu Țigănuș-PLUS Vrancea
Radu Țigănuș-PLUS Vrancea

Joi, 18 februarie 2021, au fost aprobate în structurile de conducere ale formațiunii politice de la București primele propuneri de numiri ale USR PLUS pentru funcțiile de prefect și subprefect. Printre propuneri se regăsește și aceea a economistului Radu Țigănuș ca subprefect de Vrancea. Radu Țigănuș, liderul filialei PLUS Vrancea, va fi cel de-al doilea subprefect al județului, celălalt post de subprefect fiind ocupat de Claudia Serafimciuc din partea PNL.

Radu Țigănuș este absolvent al Facultății de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale și are un masterat în domeniul Controlului Financiar-Fiscal și Auditului în cadrul Universității Româno-Americane. A lucrat ca economist, având o experiență de peste 15 ani în domeniul bancar și antreprenorial, și ca practician în insolvență și evaluator autorizat ANEVAR, fiind atestat definitiv de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România. 

Ce a spus Radu Țigănuș despre noul post pe care-l va ocupa curând.

„Din momentul intrării mele în politică, acum 2 ani, am realizat următorul aspect: clasa politică românească nu a ţinut pasul cu dezvoltarea societăţii. Majoritatea încă acţionează doar în interes propriu sau al unui grup, nu în interesul comunităţii, asa cum ar fi normal. Subprefectul are un rol foarte important în tot ce inseamnă administrarea judeţului Vrancea. Într-un judeţ care a fost subjugat timp de aproape 30 ani, acaparat pe persoana fizică de un baron local, un judeţ cu drumuri de slabă calitate, fără dezvoltare economică, cu o zonă montană nepusă în valoare, viitorul subprefect va trebui să susţină dezvoltarea judeţului împreună cu autorităţile locale, să asigure aplicarea şi respectarea legii, să asigure transparenţa si să gestioneze situaţiile de criză. Vom putea produce schimbarea în bine prin implementarea unor planuri de management în Instituţia Prefectului, prin obiective clare şi prin evaluarea departamentelor, prin aplicarea legii şi a procedurilor şi nu în ultimul rând prin susţinerea oamenilor competenţi"

Citiți în continuare textul integral al comunicatului transmis de USR-PLUS în legătură cu primele propuneri de numiri ale USR PLUS pentru funcțiile de prefect și subprefect

„Așa cum am promis, Alianța USR PLUS continuă Revoluția bunei guvernări, adăugând echipei din Guvern și celei din Parlament membri care își vor asuma rolurile de prefecți și subprefecți, pentru a construi astfel o echipă puternică în teritoriu.

Biroul Național PLUS a decis, în cadrul unei ședințe care a avut loc în seara zilei de 17.02.2021, să susțină următoarele propuneri de numiri din partea USR PLUS în funcțiile de prefect și subprefect:

Tulcea, prefect – Ștefan Bicov

Este avocat definitiv cu dreptul de a pune concluzii la toate parchetele și instanțele de judecată, inclusiv la Înalta Curte de Casație si Justiție și la Curtea Constituțională. Este membru al Baroului Tulcea din 2010 și profesează în cadrul propriului său cabinet de avocatură din 2013. 

Vaslui, prefect – Marcel Lăudatu

Este licențiat în istorie și fizică-chimie, fiind absolvent al unui master de Studii Europene – Afaceri Europene în cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași. Din 2014 este administrator în cadrul Asociației GALILEI.RO, un ONG care desfășoară proiecte educaţionale în colaborare cu unităţile şcolare și cu alte organizaţii neguvernamentale specializate în educaţie. În perioada 2005-2017, a fost administrator în cadrul societății S.C. Eurozed SRL, asigurând consultanță informatică pentru farmaciile aflate în relaţii contractuale cu CJAS Vaslui. 

Botoșani, subprefect – Magda Oleniuc

Este absolventă de științe economice și de științe juridice și urmează un masterat în audit și management. Are o experiență de peste șapte ani în funcții de management, din care trei ani în domeniul bancar, în cadrul Volksbank România, și patru ani ca director comercial cu mandat de administrare a unei societăți private cu profil agricol. În prezent este antreprenor, desfășurându-și activitatea în cadrul unui centru de limbi străine și interpretariat. 

Cluj, subprefect – Camelia Sălcudean

Este licențiată în științe economice, a absolvit un master de Managementul dezvoltării afacerilor în cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj și mai multe cursuri de specializare în cadrul Institutului Bancar Român. A ocupat diferite funcții în cadrul BCR, activând în principal în zona de contact dintre business și IT, identificând soluțiile optime pentru diferite fluxuri de activitate și având contribuții la dezvoltarea și implementarea unor aplicații informatice bancare. 

Dâmbovița, subprefect – Marinela Manea

Este expert contabil și conferențiar universitar în cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Predă cursuri în domeniul contabilității instituțiilor publice, a instituțiilor de credit și în domeniul auditului. A publicat șapte cărți de specialitate în aceste domenii, fiind coautor al altor patru cărți situate la granița dintre economie și științe juridice și a 50 de articole publicate în mai multe reviste de specialitate. 

Dolj, subprefect – Iustin Dumitrescu

Este avocat stagiar în cadrul Baroului Dolj, fiind absolvent al Facultății de Drept și al unui masterat de Drept Privat în cadrul Universității din București. După absolvirea studiilor universitare, a promovat examenul de avocat în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și cel de definitivat în profesia de consilier juridic în cadrul Colegiului Consilierilor Juridici Dolj. A ocupat funcția de consilier juridic în cadrul mai multor firme, fiind de asemenea avocat stagiar colaborator în cadrul unui cabinet de avocat.

Neamț, subprefect – Ionuț Meraru

Este absolvent al Facultății de Științe Economice, secția Management, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Are o experiență profesională de peste 20 de ani în vânzări, în mai multe companii naționale și multinaționale. 

Vrancea, subprefect – Radu Țigănuș

Este absolvent al Facultății de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale și al unui masterat în domeniul Controlului Financiar-Fiscal și Auditului în cadrul Universității Româno-Americane. A lucrat ca economist, având o experiență de peste 15 ani în domeniul bancar si antreprenorial, și ca practician în insolvență și evaluator autorizat ANEVAR, fiind atestat definitiv de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România. 

Vâlcea, subprefect – Robert Vasile Achim

A absolvit Facultatea de Drept și un masterat de Dreptul Afacerilor în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. A fost consilier juridic în mai multe societăți comerciale și în cadrul Autorității Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, printre activitățile sale numărându-se verificarea și avizarea răspunsurilor la solicitările adresate instituției. 

O nouă serie de propuneri va fi făcută săptămâna viitoare, vă vom informa în privința acestora imediat ce va exista o hotărâre în acest sens.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.