Politică

Primarul Misăilă intră-n campania electorală a PSD-ului la parlamentare, direct din pijamalele izolării pentru COVID-19

Ziarul de Vrancea
27 oct 2020 1824 vizualizări

Deși aflat în izolare la domiciliu după ce-a fost diagnosticat cu COVID-19, primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, și-a activat pe contul de Facebook o postare electorală în care-l acuză pe prefectul de Vrancea, Gheorghiță Berbece, că face jocurile PNL, convocând constituirea Consilului Local Focșani la o altă dată decât cea propusă de el. Ce omite să spună Misăilă este faptul că s-ar fi putut constitui Consiliul Local Focșani încă din urmă cu o săptămână dacă ai săi colegi de partid n-ar fi boicotat împreună cu aleșii USR acțiunea.

Pe de altă parte, prefectul Gheorghiță Berbece îi transmite primarului Cristi Valentin Misăilă că nu-i poate respecta doleanțele pentru că nu-i garantează nimeni că el se va vindeca la data invocată pentru noua ședință de constituire a CL Focșani. ”Eu nu pot să stau după domnul primar, pentru că nu știu cât va mai rămâne pozitiv la coronavirus dumnealui, câteva zile sau o lună.” replică Berbece.

”(:::) Luni, 26 octombrie 2020, Prefectul PNL Gheorghiță Berbece a convocat ședința de constituire a Consiliului Local Focșani pentru data de 27 octombrie 2020, ora 13.00, în ciuda faptului că Primăria Municipiului Focșani i-a solicitat amânarea convocării ședinței privind ceremonia de constituire a Consiliului Local al Municipiului Focșani pentru data de 30 octombrie 2020, ora 13.00 

 Solicitarea formulată către Prefectul Berbece este motivată de faptul că, odată constituit noul Consiliu Local, activitatea Primăriei Municipiului Focșani va fi blocată. Acest lucru se va întâmpla deoarece eu mă aflu în concediu medical, fiind confirmat cu SARS-CoV 2, iar atribuțiile mele au fost delegate către cei doi viceprimari, care vor pierde această calitate, în momentul constituirii noului Consiliu Local. Prin urmare, timp de apoape o săptămână, până în momentul în care legea îmi va permite să îmi reiau activitatea, Primăria Focșani va fi în situația de a NU putea elibera niciun fel de acte administrative către cetățeni.

 Faptul că Berbece nu a dat curs solicitării noastre de a amâna constituirea noului Consiliu Local arată că acesta răspunde doar la comenzile politice ale PNL și nu îi pasă câtuși de puțin de faptul că cei care vor avea de suferit de pe urma acestei decizii sunt atât cetățenii din Focșani, cât și angajații din Primăria Municipiului. 

 Mai mult de atât, în articolul 1 din Legea nr. 84/2020 se prevede faptul că ”Mandatele aflate în curs de exercitare ale primarului general al municipiului București, președinților de consilii județene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului București și consiliilor județene se prelungesc până la data de 1 noiembrie 2020” ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, reaua credință a celor din PNL.

 Constituirea noului Consiliul Local ar trebui să reprezinte un nou început în ceea ce privește colaborarea dintre aleșii locali, dar, în același timp, ar trebui să reprezinte și un nou început în ceea ce privește cooperarea inter-instituțională.(...)” spune Misăilă în postarea sa electorală

Într-o replică la postarea lui Misăilă, prefectul Berbece precizează:Consilierii PSD, răspunzând ordinelor primarului sau de la partid, au lipsit nemotivat de la prima ședință a Consiliului Local Focșani. Eu nu pot să stau după domnul primar, pentru că nu știu cât va mai rămâne pozitiv la coronavirus dumnealui, câteva zile sau o lună. A mai fost o situație la Panciu când nu era nici primar, nici viceprimar și a fost desemnat un consilier să preia atribuțiile, deci sunt soluții. Eu nu am garanția că dumnealui se întoarce  la primărie peste o zi sau peste cinci zile.”

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.