Educație

Primarul Misăilă dorește să ajute unitățile de învățământ să obțină autorizațiile de securitate la incendiu

Alexandra TĂTARU
21 iun 2017 1500 vizualizări

La toate unitățile de învățământ se vor monta hidranți exteriori de incendiu, condiție obligatorie pentru obținerea autorizației.

Miercuri, 20 iunie 2017, Primarul Cristi Misăilă a avut o întâlnire cu reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar și cei ai instituțiilor responsabile (CUP S.A. și ISU Vrancea), pentru prezentarea situației construcțiilor cu destinație de învățământ pentru care trebuie obținută autorizația de securitate la incendiu. ”În urma evaluărilor prezentate, au fost identificate procedurile necesare obținerii autorizației, urmând ca până la începerea noului an scolar, toate unitățile să îndeplinească condițiile necesare intrării în legalitate. De asemenea, s-a luat decizia ca în apropierea tuturor instituțiilor de învățământ din municipiul Focșani să fie montați hidranți exteriori de incendiu, condiție obligatorie în vederea obținerii autorizației”, au transmis reprezentanții municipalității. Probabil că urgența a intervenit și datorită faptului că, recent, în curtea Colegiului ”Ion Mincu” din Focșani a avut loc un incendiu, în urma căruia a ars o magazie. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.