Politică

Primarii membri ai Asociației Comunelor din România (ACoR) se vor întâlni la București cu președintele Klaus Iohannis

Ziarul de Vrancea
16 feb 2020 1844 vizualizări

Comunicat de presă
În perioada 16-19 februarie 2020 va avea loc cea de-a XXIII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), la Rin Grand Hotel, București. Lucrările Adunării generale se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa, domnul Klaus Werner Iohannis.

Evenimentul reunește peste 550 de primari ai comunelor din România și are ca temă „Satul românesc, parte integrantă a ruralului european”. ACoR își propune să identifice, împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale, cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.

În cadrul evenimentului, luni, 17 februarie 2020, ora 17.00, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va întâlni cu primarii comunelor membre ale ACoR, la Rin Grand Hotel, București.

Programul activităților Adunării generale cuprinde, pe lângă dezbateri privind aspectele statutare ale Asociației, o întâlnire de lucru cu delegația Guvernului României, condusă de prim-ministrul interimar, domnul Ludovic Orban. Cu aceeași ocazie, vor avea loc și ședințe de lucru cu membrii din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De asemenea, vor fi înmânate distincțiile ACoR persoanelor cu o activitate îndelungată în domeniul administrației publice locale din România și din Republica Moldova, cât și Ordinele de merit ale ACoR primarilor care au avut o activitate deosebită, în mediul rural, privind domeniile:

- promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului românesc;

- literatură și publicistică;

- promovarea activităților sportive;

- instalarea de investitori și promovarea de produse tradiționale românești;

- sprijinirea de proiecte/programe cu rol educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social.

Comunicat de presă

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.