Politică

PNL Vrancea: Omagiu la un an de la trecerea în eternitate a lui Cătălin Toma

Ziarul de Vrancea
17 feb 2025 1911 vizualizări

Citiți în continuare mesajul transmis de PNL Vrancea la împlinirea unui an de la trecerea în neființă a fostului lor președinte și al Consiliului Județean, Cătălin Toma

La un an de la trecerea în eternitate a lui Cătălin Toma, ne amintim cu profund respect și recunoștință de omul care și-a dedicat viața județului Vrancea.

Profesor, om politic, mentor și familist devotat, Cătălin Toma a fost un exemplu de integritate și dăruire, un lider autentic care a avut drept obiectiv modernizarea județului și crearea unor oportunități reale de dezvoltare.

Absolvent al Facultății de Sociologie, Psihologie și Pedagogie a Universității București în 1999, Cătălin Toma a fost profesor și director adjunct al Liceului Teoretic "Duiliu Zamfirescu" din Odobești. În 2005 a absolvit cursuri postuniversitare în Franța la Universitatea "Blaise Pascal". Ca profesor de limba franceză, a format generații de tineri, insuflându-le pasiunea pentru cunoaștere și responsabilitatea față de comunitate.

Astăzi, proiectul Campusului profesional din Vrancea se numește "Profesor Cătălin Toma", în memoria celui care a militat pentru necesitatea ca educația să aibă un rol important în dezvoltarea județului.

Ca om politic - primar, senator, președinte al PNL Vrancea și președinte al Consiliului Județean Vrancea - a pus mereu în centrul acțiunilor sale binele vrâncenilor, crezând într-o administrație transparentă, în sprijinirea mediului de afaceri și în dezvoltarea durabilă a județului nostru.

În perioada 2008 - 2016, ca primar al comunei Jariștea, a întreprins toate eforturile pentru a aduce schimbări necesare în viața locuitorilor, ceea ce reprezintă un model de administrație locală.

A fost un mentor pentru noua generație de politicieni, un om care a inspirat prin viziune și prin capacitatea de a construi echipe unite de aceleași idealuri. În calitate de senator liberal (2016- 2020), a fost secretar în Comisia pentru Afaceri Europene și membru în Comisia pentru Administrație Publică și Organizarea Teritoriului, a fost aproape de vrânceni prin promovarea unor proiecte importante.

Dincolo de cariera sa publică, președintele Cătălin Toma a fost un familist devotat, un om care și-a găsit mereu echilibrul și forța în sprijinul celor dragi.

În calitate de președinte al filialei Vrancea a Partidului Național Liberal (2016 - 2024) sau ca președinte al Consiliului Județean Vrancea ( 2020 - 2024), Cătălin Toma a rămas un model de diplomație politică, un factor de echilibru și un energic promotor al proiectelor durabile necesare vrâncenilor. Ultimul său rol a fost o recunoaștere a întregii cariere: din octombrie 2023 a fost ales prim - vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa.

Astăzi, PNL Vrancea își asumă cu responsabilitate continuarea misiunii pe care Cătălin Toma a început-o. Rămânem fideli valorilor sale și ne angajăm să ducem mai departe proiectele pe care le-a inițiat, dar mai ales viziunea pentru Vrancea modernă și prosperă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Echipa PNL Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.