Politică

PNL și USR-PLUS au avut vineri o nouă întâlnire pe tema constituirii unei alianțe în Vrancea la alegerile locale

Ziarul de Vrancea
28 iun 2020 2983 vizualizări

După ce reprezentanții a patru formațiuni politice-PNL, Alianța USR PLUS, Partida Romilor ”Pro Europa” și Partidul Verde- s-au întâlnit miercuri, 24 iunie 2020, la sediul din Focșani al PNL pentru constituirea în Vrancea a unei alianțe împotriva PSD și a lui Marian Oprișan,vineri 26 iunie la sediul USR din Focșani  a avut loc o nouă întrevedere cu aceiași temă.Iată ce au precizat în legătură cu întâlnirea reprezentanții celor două forțe politice în postările activate pe conturi de facebook 

”Astăzi, conducerea PNL Vrancea a avut o nouă rundă de discuții cu liderii USR-PLUS Vrancea, în continuarea negocierilor pentru formarea unei alianțe împotriva lui Oprișan, la alegerile din 27 septembrie. Dorință există de ambele părți, iar cele două formațiuni politice au mai făcut un pas înainte. Vrancea are viitor!”-PNL Vrancea

”Am avut o noua runda de discutii cu reprezentantii PNL Vrancea pentru construirea unei aliante care sa-l invinga pe baronul Oprisan si care mai departe sa aduca normalitatea in judet. Atata timp cat exista deschidere la dialog din ambele parti, vom gasi solutii.”-Liviu Malureanu.

Reamintim că deși după întâlnirea de miercuri 24 iunie 2020 partidele participante au făcut public un comunicat de presă care lasă loc oricăror decizii ulterioare în privința susținerii unor candidați comuni, se pare că s-a căzut deocamdată de acord doar pentru un candidat comun la președinția Consiliului Județean Vrancea. Cel puțin acest lucru rezultă dintr-o postare pe contul de facebook USR Vrancea

”Săptămâna trecută, imediat după semnarea acordului dintre USR și PLUS la nivel local, ne-am exprimat public deschiderea către discuții cu PNL Vrancea, în vederea formării unei alianțe anti-Oprișan.

Tocmai s-a încheiat prima întâlnire a reprezentanților Alianței USR PLUS Vrancea, PNL Vrancea și ai altor partide locale în vederea stabilirii unui acord pentru susținerea unui candidat unic la președinția Consiliului Județean, pentru îndepărtarea baronului Oprișan de la butoanele administrației județene.

Ar fi pentru prima oară în ultimii 30 ani când se va putea conduce după o altă viziune de guvernare locală și se va putea da în vileag și îndepărta corupția din această instituție.

Am dorit să discutăm cu bună credință pentru a găsi acele modalități optime de negociere, să punem interesul comunității înainte de cel de partid sau a orgoliilor politice.

Prezentăm în continuare conținutul integral al comunicatului partidelor participante la întâlnirea de miercuri 24 iunie 2020 la sediul PNL Vrancea

”Astăzi, 24 iunie, a avut loc o întâlnire între reprezentanții formațiunilor politice vrâncene ai Partidului Național Liberal, Alianței USR PLUS, Partidei Romilor „Pro Europa” și Partidului Verde.

- În urma discuțiilor s-a ajuns la ideea susținerii unui singur candidat la președinția Consiliului Județean Vrancea, în cadrul unei alianțe electorale, pentru înlăturarea baronului Oprișan, cel care de douăzeci de ani trage cu o mână frâna dezvoltării județului, iar cu cealaltă stă la mila Guvernului, investind banii în proiecte păguboase și fără finalitate❗

- Deschiderea tuturor reprezentanților forțelor politice prezente a fost maximă, cu respectarea principiilor și priorităților partidelor prezente pentru o bună guvernare locală.

Principiile agreate au fost :

-Făra penali;

-Făra foști colaboratori ai securității;

-Fără incompetenți, nepotism și clientelism;

-Fără partide care au înțelegeri cu PSD;

-Fără persoane care au fost în structurile de conducere PSD sau susținuți în poziții publice de PSD;

 Prioritățile alianței electorale agreate au fost:

◾Servicii medicale de calitate pentru toată lumea;

◾Fără gropi și drumuri județene de pământ;

◾Servicii de utilitate publică la standarde europene;

◾Implementarea proiectelor din fonduri europene;

◾Susținerea mediului de afaceri și crearea de locuri de muncă durabile;

◾Susținerea producătorilor agricoli;

◾Protejarea pădurilor și crearea de spații verzi;

◾Fără facturi și contracte ascunse publicului;

◾Fara hârtii inutile;

◾Fără cozi la ghișee ;

- S-a stabilit că în următoarea perioadă participanții la discuție vor desemna grupuri de lucru, în vederea stabilirii detaliilor tehnice pentru materializarea acestui deziderat, #VranceafărăOprișan

- Un prim pas a fost făcut în această direcție, una benefică pentru vrânceni, care trebuie să fie deasupra intereselor personale sau de grup ce guvernează actuala administrație județeană. Suntem în Orașul Unirii, iar exemplul dat de înaintașii noștri trebuie să ne fie viu în memorie, pentru că istoria, dar și alegătorii, ne vor judeca. Suntem în al doiprezecelea ceas, când încă se mai poate opri decăderea unui județ prosper odinioară, acum depopulat și sărăcit.

Anterior acestor întâlniri conform declarațiilor politice apărute până acum în spațiul public pentru principalele posturi de conducere din administrația publică locală și județeană și-au exprimat dorința să candidedeze următorele persoane: pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea: Cătălin Toma (PNL) și Liviu Mălureanu (USR-PLUS); pentru funcția de primar al municipiului Focșani: Ion Ștefan (PNL), Corina Atanasiu (USR-PLUS), Liviu Macovei (independent).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.