Politică

Oprișan nu comentează discuțiile despre retragerea sprijinului politic pentru Dragnea

Ionel Sclavone
13 sep 2018 1778 vizualizări

Marian Oprișan nu comentează informațiile apărute pe surse, în spațiul public, despre o eventuală scrisoare, semnată de mai mulți lideri județeni PSD, prin intermediul căreia i-ar fi cerută demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului. El nu comentează nici discuțiile pe tema retragerii sprijinului politic pentru Dragnea pe care le-ar fi purtat mai mulți președinți de organizații județene.

„Nu comentez!“, a răspuns, sec, Marian Oprișan. Președintele PSD Vrancea a avut aceeași reacție și zilele trecute când i s-a cerut să-și exprime punctul de vedere referitor la scrisoarea adresată, de Gabriela Firea, membrilor și simpatizanților PSD, în care a explicat contextul acuzațiilor pe care le-a formulat la adresa lui Dragnea.  

„Nu comentez despre problemele Partidului Social Democrat în presă, în public, decât în interiorul partidului“, a declarat, la vremea respectivă, Oprişan.

Potrivit Mediafax, care citează surse participante la discuții, viceprim-ministrul Paul Stănescu şi peste 20 de lideri judeţeni social-democraţi ar fi discutat despre o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi preşedinte al PSD Olt, a discutat, împreună cu alţi preşedinţi de organizaţii judeţene social-democrate, despre posibilitatea iniţierii unui demers de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea“, au declarat, surse din PSD citate de Mediafax .

Printre liderii judeţeni participanţi la discuţii s-ar afla și preşedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Bădălău. În total, ideea solicitării demisiei lui Dragnea ar fi fost discutată de peste 20 de preşedinţi de organizaţii judeţene ale partidului. Potrivit Mediafax, nu ar fi fost luată în discuție și retragerea susţinerea premierului Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului.

Peste o treime dintre organizațiile PSD, potrivit informațiilor publicate de Știrile TVR, sunt pregătite să înainteze un document prin care să solicite convocarea unei ședințe extraordinare a Comitetului Executiv. Un număr mare lideri județeni sunt nemulțumiți de modul în care este condus partidul, de faptul că tensiunile interne îi afectează imaginea, ceea ce a dus la căderea în sondaje. Aceștia sunt îi reproșează lui Liviu Dragnea că se consultă doar cu câteva persoane și că nu ia decizii, așa cum ar trebui să se întâmple statutar, în cadrul Biroului Politic și în cadrul CEX.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.