Politică

Oprișan ironizat de liberali: La Mărășești a comemorat sfârșitul carierei sale în PSD

Ionel Sclavone
7 aug 2019 2884 vizualizări

Deputatul liberal Ion Ștefan îl ironizează pe Marian Oprișan pentru prestația de la Mausoleul Mărășești, considerând că ceea ce ar fi trebuit să fie relansarea politică, a fost o ceremonie de înmormântare a carierei sale din PSD.

„Ceea ce ar fi trebuit să fie, la Mărășești, un eveniment fastuos de relansare politică a baronului Marian Oprișan, după huiduielile copioase încasate de la proprii colegi, s-a transformat într-o slujbă de înmormântare pentru cariera sa în PSD. Un ceremonial costisitor, cu gardă de onoare, elicoptere, salve de tun, colivă, sobor de preoți și mulțimi de oameni aduși să-i fie alături – carierei politice - pe ultimul drum“.

Ca mai toți cei prezenți la Mărășești sau care au privit imaginile filmate, Ion Ștefan apreciază că apariția lui Marian Oprișan alături de delegația ALDE, care a obținut sub 5 procente la alegerile europarlamentare, fără colegii din PSD, demonstrează că a rămas singur, abandonat de colegii de partid. Spre deosebire de anii trecuți, când se călcau pe picioare la Mărășești, principalii lideri ai PSD și ai Guvernului au lipsit de la manifestările organizate de Oprișan, pentru care s-au cheltuit 3 milioane de lei.

Au fost prezenți Călin Popescu Tăriceanu însoțit de o delegație ALDE, Gabriel Leș, ministrul Apărării și Mihai Fifor, ministrul de interne, el însuși aflat într-o vizibilă scădere de popularitate după tragediile de la Caracal și Galați. Printre cei care au absentat s-au numărat premierul Viorica Dăncilă (președinte PSD), ministrul Orlando Teodorovici (președinte executiv), Marcel Ciolacu, șeful Camerei Deputaților etc.

 „Afișându-se singur, pe esplanada de la Mausoleu, alături de firava delegație Tăriceanu – ALDE – 4%, abandonat de colegii pesediști, Oprișan ne-a arătat tuturor, lumii întregi, cât de jos a coborât ca politician: Din postura de tătuc cu pretenții de lider național, aspirant la șefia PSD, a fost retrogradat, de cei ce l-au fluierat, la poziția de baron local categoria 2 spre 3. «O râmă politică», cum l-a caracterizat unul dintre foștii săi tovarăși, de care te servești dar cu care nu vrei să fii văzut în public“, a arătat deputatul liberal.

 În final, parlamentarul Opoziției și-a exprimat dezamăgirea pentru că în loc să participăm la o ceremonie decentă de comemorare a eroilor căzuți în Marele Război  am asistat la un mega-show cu accente de propaganda nationalist-comunistă:

„A fost un spectacol grotesc, pe măsura grandomaniei lui Oprișan, pe care l-am plătit cu 3 milioane de lei. Sunt bani publici cu care s-ar fi putut face multe alte lucruri bune în beneficiul urmașilor eroilor care și-au sacrificat viața în Marele Război“.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.