Politică

Misăilă are impresia că unii consilieri liberali vor să mâzgălească pereții unor clădiri

Ziarul de Vrancea
2 nov 2017 1927 vizualizări

După ce a fost acuzat de consilierii liberali că își însușește ideile și semnează proiecte care nu-i aparțin, primarul Misăilă a așteptat prilejul, în ședința de Consiliu Local, să-i ironizeze pe consilierii liberali cu privire la unul dintre proiectele inițiate de aceștia.

Una dintre inițiativele consilierilor liberali, supuse aprobării în recenta ședință de Consiliu Local, a fost privitoare la implementarea proiectului ”Arta în spațiul public” al Municipiului Focșani. Acest proiect a fost semnat de liberalii Dan Buzoi, Laura Ciocoeaș și Neculai Tănase și a avut în vedere, într-o primă etapă, constituirea unei comisii pentru implementarea acestuia, comisie care să identifice imobilele care, prin intervenție artistică, să li se poată schimba aspectul. De fapt, proiectul presupune o remodelare vizuală a unor clădiri din spațiul public, ziduri sau părți din clădiri, știut fiind faptul că multe dintre ele au un aspect gri, degradat și care fac notă discordantă cu alte clădiri îngrijite. Nu e vorba despre împroșcarea unor garduri cu graffiti, ci despre o formă de artă murală care se practică în multe orașe europene, mai nou și în București. La acest proiect, primarul Misăilă a spus, mai în glumă, mai în serios, că liberalii ”vor să mâzgălească pereții”, profitând, probabil, de ocazie să se revanșeze pentru critica adusă de consilierii liberali în ce privește însușirea unor idei pe care edilul șef își pune semnătura. Consiliera Ana-Maria Dumitriu a replicat, atât în sala de ședințe, dar și ulterior, că primarul Misăilă a jignit-o cu această afirmație pe consiliera Laura Ciocoeaș, semnatara proiectului, care este absolventă a Universității de Arte și care, cu siguranță, nu-și propune să mâzgălească nimic. ”Intervenția plastică de artă murală constă într-un proiect care îmbină subtil street art-ul cu imaginea elaborată obținându-se un echilibru fin între static și  dinamic, tradițional și contemporan, local și translocal, nefiind vorba de înfrumusețare, nici de vandalizare, ci de acea retorică a metamorfozării, care poate reda identitatea pierdută a unui loc”, se arată în expunerea de motive. În sprijinul proiectului, consilierii liberali au atașat proiectul ”Mural Art”, elaborat de o echipă din București, membrii echipei fiind absolvenți sau profesori la Universitatea de Arte din București. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.