Politică

Microbuzul școlar folosit la Corbița pentru a transporta alegători s-a stricat

Mihai Boicu
29 mai 2019 3005 vizualizări

Microbuzul școlar care a fost filmat la Corbița în timp ce lua alegători pentru a-i transporta la secțiile de vot s-a stricat.

Liberalii susțin că autovehiculul s-ar fi stricat chiar atunci, pentru că, din ziua următoare, elevii au fost luați cu o mașină personală. Primarul PSD Emil Tacu spune că microbuzul s-ar fi defectat marți și până miercuri după amiază urma să fie reparat. Acesta recunoaște că s-au transportat alegători, dar într-un singur caz. ”Am primit telefoane din comună, de la părinți, de la președintele de organizație, că elevii nu mai au microbuz pentru a ajunge la școală și sunt duși cu o mașină personală”, a declarat consilierul județean PNL Liviu Bostan, cel care a dat publicității filmarea cu microbuzul transportând alegători pe 26 mai. ”Microbuzul școlar este stricat acum. Bănuiesc că s-a stricat chiar în ziua alegerilor, pentru că de luni nu a mai venit să-i ia pe copii. În satul Țuțu, unde sunt câțiva copii, a venit șoferul cu o Dacie personală și i-a luat. În comună sunt două microbuze școlare, iar unul singur nu poate face față. S-a stricat chiar microbuzul folosit în ziua alegerilor. Au fost luați oameni de la biserică și duși la vot”, a declarat Gigel Maxim, președintele PNL Corbița. Primarul Emil Tacu a confirmat faptul că microbuzul s-a stricat, însă are o variantă diferită. ”Microbuzul s-a stricat marți, în timp ce venea din cursă de la Izvoarele. A rămas fără ambreiaj și este în service la Adjud. Până după amiază va fi reparat (miercuri după – amiază – n.r.). În satul Țuțu sunt doar cinci copii. În comună sunt patru trasee pentru microbuzele școlare și într-o oră nu pot fi acoperite toate. Am apelat la un părinte din satul Țuțu care are copil la școală și i-a luat și pe ceilalți patru. În ziua alegerilor, microbuzul a fost folosit pentru a aduce nouă bătrâni din satul Țuțu la secția de vot. Le-a lăsat în parcare și asta a fost tot”, a susținut primarul Emil Tacu. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.