Politică

Liberalii acuză joaca de-a v-ați ascunselea din PSD

Alexandra TĂTARU
16 iun 2017 1962 vizualizări

În cadrul unei conferințe de presă, susținută vineri la sediul PNL Vrancea, senatorul  PNL Cătălin Toma a afirmat că cei de la PSD joacă un spectacol macabru în defavoarea cetățenilor României, în loc să-și asume greșelile sau eșecul programului de guvernare expus cu atâta fast până nu demult.

Președintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, a transmis cetățenilor că liberalii condamnă acest joc ”de-a v-ați ascunselea” între Liviu Dragnea și premierul României, Sorin Grindeanu, între PSD și scaunele goale din Guvernul propus de partidul majoritar în parlament, în care spectatorii sunt chiar românii, cetățenii care au mari așteptări de la aleși. ”«Principele de Teleorman» a propus un program de guvernare încărcat cu promisiuni, dar de fapt a uitat să specifice și anul în care pot fi puse în aplicare aceste măsuri. PNL reafirmă că PSD nu este pregătit pentru a putea guverna și că aceste măsuri nu apără nicidecum sectorul privat. Totodată, se poate produce o ruptură majoră între societatea civilă și partea politică, de aceea PNL cere Partidului Social Democrat să oprească acest joc macabru dezamăgind așteptările românilor. Este momentul ca PSD să înceteze această falsitate, să nu mai facă rău cetățenilor prin acest joc al puterii. Cuvintele urâte care și le spun Dragnea și Grindeanu unul altuia se răsfrâng asupra situației diplomatice a țării, la care se adaugă numeroasele derapaje economice ca efect al acestui joc de putere. Cine își va asuma acest derapaj care deja se reflectă în cursul euro-leu? PNL refuză, de asemenea, să facă comentarii privind atitudinea de supunere totală a ALDE, dar își exprimă bucuria că, în sfârșit, Tăriceanu și-a dat seama, după nouă ani, ce ar trebui să facă un prim ministru”, a  precizat Cătălin Toma cu privire la tragicomedia cu autor vulnerabil, Liviu Dragnea.  Senatorul Toma a mai precizat că liberalii speră ca în urma acestui ”spectacol” să se curețe formațiunea social-democratică de rău pentru că, realmente, este mare nevoie de investiții în România. ”Este regretabil că un prim ministru afirmă că din cauza lui Dragnea au întârziat semnarea ordinelor pentru PNDL. Este strigător la cer să oprim investițiile, să paralizăm România din acest punct de vedere. În România actuală doar se citește și se privește la televizor, nu se mai discută de investiții concrete”, a mai spus Cătălin Toma. (A. T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.